All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Știri
„ Reducerea poluării prin intermediul Planului de acțiune al UE privind reducerea la zero a poluării și al Strategiei pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice , precum și prin punerea în aplicare riguroasă a altor politici existente ale UE, ar contribui în mod semnificativ la reducerea cazurilor de cancer și a deceselor . Aceasta ar fi o investiție eficace în asigurarea stării de bine a cetățenilor noștri .”
Hans Bruyninckx, Director executiv al AEM
Potrivit raportului web al AEM intitulat „Combaterea cancerului – rolul mediului în Europa”, poluanții prezenți în mediul înconjurător și la locul de muncă, precum și unele riscuri naturale, au un impact enorm asupra sănătății noastre și, în unele cazuri, conduc la apariția cancerului. Având în vedere cele aproape 3 milioane de pacienți noi și cele 1,3 milioane de decese care au loc în fiecare an în întreaga Uniune Europeană, cancerul are un impact major asupra societății noastre. Costurile economice sunt, de asemenea, enorme, acestea fiind estimate la aproximativ 178 de miliarde EUR numai în 2018.
Potrivit studiului AEM, majoritatea acestor riscuri de cancer legate de mediul înconjurător și de cel profesional pot fi reduse prin prevenirea poluării și prin schimbarea comportamentelor. Reducerea expunerii la aceste riscuri oferă o modalitate eficace și eficientă din punctul de vedere al costurilor pentru a reduce numărul cazurilor de cancer și al deceselor asociate acestuia.
Pentru prima dată, AEM a studiat legăturile dintre cancer și mediul înconjurător, analizând cele mai recente dovezi științifice privind poluarea aerului, radonul, radiațiile ultraviolete, fumatul pasiv și substanțele chimice. Raportul estimează că riscurile legate de mediul înconjurător și profesional stau la baza a aproximativ 10 % din cazurile de cancer din Europa.
Virginijus Sinkevičius, comisarul UE pentru mediu, oceane și pescuit, a declarat: „Raportul AEM evidențiază faptul că prea multe cazuri de cancer sunt cauzate, în principal, de factorii de mediu. Vestea bună este că acum putem acționa pentru a reduce poluarea și pentru a preveni decesele. Prin obiectivul ambițios de reducere la zero a poluării stabilit de Pactul verde european, putem aduce beneficii în domeniul prevenirii cancerului într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor, prin reducerea expunerii la poluanții nocivi. Ce este benefic pentru mediu este benefic și pentru noi.”
Stella Kyriakides, comisarul UE pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Se estimează că în Europa se pierd în fiecare an peste un sfert de milion de vieți omenești din cauza cancerului asociat factorilor de mediu. Prevenirea va fi întotdeauna mai bună decât vindecarea și, ca parte a planului european de luptă împotriva cancerului, ne-am asumat angajamentul ferm de a reduce contaminanții din apă, sol și aer. Chiar săptămâna aceasta am prezentat o propunere importantă în cadrul Strategiei „De la fermă la consumator”, aceea de a reduce utilizarea pesticidelor cu 50 % până în 2030. Constatările Agenției Europene de Mediu arată foarte clar modul în care sănătatea planetei noastre și sănătatea cetățenilor noștri sunt strâns legate între ele. Trebuie să lucrăm împreună cu natura, nu împotriva acesteia.”
Hans Bruyninckx, Director executiv al AEM, a declarat: „Observăm impactul poluării mediului în care trăim asupra sănătății și a calității vieții cetățenilor europeni și, de aceea, prevenirea poluării este atât de importantă pentru starea noastră de bine. Reducerea poluării prin intermediul Planului de acțiune privind reducerea la zero a poluării și al Strategiei pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice, precum și prin punerea în aplicare riguroasă a altor politici existente ale UE, ar contribui în mod semnificativ la reducerea cazurilor de cancer și a deceselor. Aceasta ar fi o investiție eficace în asigurarea stării de bine a cetățenilor noștri.”
Poluarea aerului (atât interior, cât și exterior) este corelată cu aproximativ 1 % din totalul cazurilor de cancer din Europa și produce aproximativ 2 % din numărul total de decese cauzate de cancer. Doar în cazul cancerelor pulmonare, procentul se ridică la 9 % din numărul deceselor. Studiile recente au identificat legături între expunerea pe termen lung la particulele în suspensie, un poluant atmosferic important, și leucemia în rândul adulților și al copiilor.
Radonul și radiațiile ultraviolete contribuie, de asemenea, în mod semnificativ la implicațiile cancerului în Europa. Expunerea la radon în interior este corelată cu până la 2 % din totalul cazurilor de cancer și cu unul din zece cazuri de cancer pulmonar în Europa. Radiațiile ultraviolete naturale pot fi responsabile pentru până la 4 % din totalul cazurilor de cancer din Europa. În special, incidența melanomului, o formă gravă de cancer de piele, a crescut în Europa în ultimele decenii.
Pentru persoanele care au fost întotdeauna nefumătoare, expunerea la fumul de tutun ambiant poate crește riscul general pentru toate tipurile de cancer cu până la 16 %. Aproximativ 31 % dintre europeni sunt fumători pasivi la domiciliu, la locul de muncă, în timpul liber, în instituțiile de învățământ sau în locurile publice.
Anumite substanțe chimice utilizate la locurile de muncă europene și eliberate în mediul înconjurător sunt cancerigene și contribuie la apariția cancerului. În plus, se cunoaște sau se suspectează că mai multe dintre aceste substanțe chimice, printre care se numără plumbul, arsenicul, cromul, cadmiul, acrilamida, pesticidele, bisfenolul A și substanțele perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS), induc cancerul la nivelul mai multor organe.
Toate formele de azbest sunt substanțe cancerigene bine-cunoscute, asociate cu mezoteliomul și cu cancerul pulmonar, precum și cu cancerul laringian și cel ovarian. Deși UE a interzis azbestul în 2005, acesta este încă prezent în clădiri și în infrastructuri, ceea ce conduce la expunerea lucrătorilor implicați în lucrări de renovare și de demolare. În plus, cancerele continuă să se manifeste mulți ani după expunere, azbestul fiind, conform estimărilor, cauza a 55-88 % dintre cancerele pulmonare profesionale.
Planul european de luptă împotriva cancerului recunoaște rolul riscurilor generate de factorii de mediu și profesionali care conduc la apariția cancerului și potențialul de a salva vieți prin strategii eficace de prevenire. În conformitate cu acest obiectiv, Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării vizează reducerea poluării aerului și a apei, cu scopul de a reduce expunerea umană la poluarea mediului și de a reduce impactul asupra sănătății, inclusiv implicațiile ambientale și profesionale ale cancerului.
UE a adoptat deja măsuri stricte în ceea ce privește poluarea aerului, în temeiul Directivei privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici și al directivelor privind calitatea aerului înconjurător, care stabilesc standarde de calitate a aerului pentru Europa. Comisia Europeană a inițiat o revizuire a directivelor privind calitatea aerului înconjurător, care vizează, printre altele, alinierea mai strânsă a standardelor de calitate a aerului la cele mai recente orientări privind calitatea aerului ale Organizației Mondiale a Sănătății.
Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice vizează interzicerea celor mai nocive substanțe chimice din produse, inclusiv a celor care cauzează cancer, și promovarea utilizării substanțelor chimice care au fost concepute astfel încât să fie sigure și sustenabile.
În ceea ce privește radonul, Directiva privind normele de securitate de bază a introdus cerințe obligatorii din punct de vedere juridic privind protecția împotriva expunerii la surse naturale de radiații. Aceasta mandatează statele membre ale UE să stabilească planuri naționale de acțiune privind radonul. Alte acțiuni ale UE includ coordonarea eforturilor europene de abordare a fumatului pasiv și sensibilizarea cu privire la pericolele radiațiilor ultraviolete.
For references, please go to https://www.eea.europa.eu/ro/highlights/expunerea-la-poluare-este-cauza or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-07 09:58
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane