următorul
anteriorul
articole

Știri

Concurs de fotografie privind impactul schimbărilor climatice și găsirea de soluții pentru acestea

Schimba limba
Știri Publicată 2021-06-02 Data ultimei modificări 2021-08-18
2 min read
Photo: © Paul Skorupskas on Unsplash
Schimbările climatice ne afectează societatea și mediul în multe feluri. Combaterea schimbărilor climatice impune reducerea emisiilor pentru a atenua consecințele cele mai grave, dar și adaptarea la schimbările pe care nu le putem opri. Concursul de fotografie „Climate Change PIX” al Agenției Europene de Mediu (AEM), care începe astăzi, invită participanții să ilustreze schimbările climatice în Europa și reacția noastră la ele.

Noul concurs de fotografie al AEM Climate Change PIX își propune să surprindă ce se petrece în jurul nostru: schimbările climatice și răspunsurile noastre la ele. Trimiteți-ne cele mai bune fotografii până la 1 august 2021 pentru cele patru categorii din concurs:

1.       Impactul schimbărilor climatice asupra naturii

Cum afectează schimbările climatice mediul nostru înconjurător? Puteți ilustra schimbările petrecute în aer, sol, apă sau fauna sălbatică?

2.       Impactul schimbărilor climatice asupra societății

Cum afectează schimbările climatice felul în care trăim? Puteți ilustra cum ne afectează ele sănătatea, stilul de viață, mediul construit sau economia?

3.       Soluții ale societății pentru schimbările climatice

Prin inițiative ale comunităților locale și pe plan european, reducem emisiile de gaze cu efect de seră și ne adaptăm la schimbările climatice. Puteți ilustra acest lucru prin fotografiile dumneavoastră?

4.      Acțiuni individuale în domeniul schimbărilor climatice

Oamenii urmează un stil de viață cu emisii reduse de carbon și iau măsuri pentru a face față fenomenelor meteorologice extreme. Cum arată situația acolo unde locuiți?

Informații despre concursul Climate Change PIX

Concursul se adresează cetățenilor din cele 32 de țări membre ale AEM și din șase țări cooperante, și anume cele 27 de state membre ale UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția, Turcia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Participanții trebuie să aibă minimum 18 ani. Citiți mai multe despre regulile concursului și despre condițiile de participare pe pagina concursului „Climate Change PIX”.

Câștigătorii la cele patru categorii ale concursului vor primi un premiu în bani de 1 000 de euro fiecare. AEM va acorda și un premiu special pentru tineret pentru cea mai bună fotografie trimisă de un tânăr, precum și un premiu pentru fotografia preferată de public dintre pozele finaliste, prin vot online.

AEM va anunța câștigătorii în toamna anului 2021.

Permalinks

Geographic coverage

Temporal coverage

Acţiuni asupra documentului