All official European Union website addresses are in the europa.eu domain.
See all EU institutions and bodiesFaceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Article
Războaiele provoacă distrugeri și pierderi inevitabile. Pierderile cauzate de acest război nu se măsoară doar în pierderi de vieți omenești sau de bunuri. Pentru cei afectați înseamnă pierderea celor dragi, a familiei și a prietenilor, care sunt de neînlocuit. O pierdere la fel de grea este și pierderea sentimentului unei locuințe sigure și a încrederii în „ceilalți”. Ce se distruge în doar câteva secunde poate dura zeci de ani pentru a fi reconstruit.
Agresiunea neprovocată și nejustificată a armatei ruse în Ucraina se află acum în a treia săptămână. Fiecare zi aduce mai multe pierderi și distrugeri. Asistăm la o tragedie umană, în care își pierd viața soldați și civili, milioane de oameni – mame și copii – caută refugiu în țările vecine, iar mulți dintre cei rămași în țară, care până acum două săptămâni duceau o viață obișnuită, se înrolează ca voluntari alături de forțele de apărare ucrainene. Cu câteva luni în urmă, doar puțini și-ar fi putut imagina această evoluție a evenimentelor și desfășurarea lor rapidă.
Continentul european a trecut prin multe războaie. Țările europene au început să coopereze într-o serie de domenii de politică, inclusiv în domeniul energiei, pentru a elimina posibilitatea de viitoare războaie și a instaura pe continent o pace durabilă. Uniunea Europeană a fost înființată, în primul rând, cu acest obiectiv – fapt pe care, până la aceste evenimente recente, mulți s-ar putea să-l fi uitat sau să-l ia ca pe un dat. În prezent, sfera de aplicare a cooperării europene acoperă o gamă largă de domenii de politică, de la ajutor umanitar și comerț la mediu și agricultură, iar acest lucru într-un context politic de pace care se menține de peste șapte decenii.
Confruntată cu criza actuală, voința și angajamentul de a colabora au permis Uniunii Europene și celor 27 de state membre ale sale să se exprime și să acționeze unanim și să ofere refugiaților sprijin comun, impunând totodată sancțiuni economice Rusiei. Această solidaritate în interiorul UE și cu Ucraina a fost consolidată și mai mult de liderii europeni săptămâna trecută în cadrul reuniunii Consiliului European de la Versailles, Franța.
Pe lângă sprijinul acordat refugiaților ucraineni care sosesc pe teritoriul UE, una dintre problemele care trebuie abordate în cadrul UE rămâne nivelul actual de dependență de combustibilii fosili din Rusia. Pentru unele state membre ale UE, Rusia este în continuare principalul furnizor de energie, ceea ce face ca aceste țări să fie vulnerabile în mod deosebit. Creșterea prețurilor la energie la nivel mondial începuse cu mult înainte de războiul rus, dar de atunci, prețurile au crescut și mai mult și sunt mai volatile. Pe termen scurt, reducerea importurilor din Rusia va exercita, cu siguranță, o presiune ascendentă asupra prețurilor energiei.
Liderii UE au solicitat Comisiei Europene să propună un plan RePowerEU pentru ca UE să devină independentă de petrol, cărbune și gaze rusești cu mult înainte de 2030, atenuând în același timp impactul creșterii prețurilor la energie și accelerând tranziția către o energie curată. Planul va trebui să se axeze în continuare pe eficiența energetică și pe îmbunătățirea interconectivității rețelelor energetice și de energie electrică. Comisia Europeană va trebui, de asemenea, să prezinte până la sfârșitul acestei luni un plan care să analizeze securitatea aprovizionării pe termen scurt și mediu pentru iarna viitoare.
Pactul verde european și Legea europeană a climei au angajat deja UE pe calea neutralității climatice până în 2050, cu obiective intermediare ambițioase, inclusiv reducerea cu 55 % a emisiilor până în 2030. Având în vedere evoluțiile recente, este clar că UE va trebui să pună în aplicare măsuri și mai ambițioase. Acest lucru nu trebuie să ducă la o abatere de la cursul general. Dimpotrivă, reducerea dependenței noastre de combustibilii fosili ne-ar putea chiar îndemna să accelerăm tranziția energetică.
Războaiele provoacă distrugeri și pierderi inevitabile. Pierderile cauzate de acest război nu se măsoară doar în pierderi de vieți omenești sau de bunuri. Pentru cei afectați înseamnă pierderea celor dragi, a familiei și a prietenilor, care sunt de neînlocuit. O pierdere la fel de grea este pierderea sentimentului unei locuințe sigure și a încrederii în „ceilalți”. Ce se distruge în doar câteva secunde poate dura zeci de ani pentru a fi reconstruit.
Războaiele au și repercusiuni pe termen lung asupra mediului. În funcție de amploarea distrugerilor cauzate de război și de tipul de arsenal utilizat, substanțele chimice toxice din apă, sol și aer pot persista zeci de ani, afectând sănătatea oamenilor, habitatele și speciile. Pe lângă poluare, dărâmături, deșeuri și distrugerea ecosistemelor, războaiele și procesul de reconstrucție care urmează necesită un consum foarte mare de resurse, exercitând presiuni și cerințe suplimentare asupra consumului energetic și materialelor de construcții.
De asemenea, este foarte probabil ca războiul să afecteze aprovizionarea globală cu grâu, care la rându-i, ar putea duce la creșterea prețurilor alimentelor la nivel mondial iar în unele regiuni, la penurie. Indiferent de cauză, aceste șocuri și crize afectează anumite persoane și regiuni mai mult decât altele. Datoria noastră și valorile noastre europene ne obligă să dăm dovadă de solidaritate cu cei care au nevoie de ajutorul nostru.
Gândurile mele se îndreaptă către toți ucrainenii afectați de această criză. Nu pot decât să sper că se va pune capăt rapid și pașnic acestei agresiuni, fără alte pierderi.
Hans Bruyninckx
Director executiv al AEM
Editorial publicat în buletinul de informare al AEM din martie 2022
For references, please go to https://www.eea.europa.eu/ro/articles/solidaritatea-in-europa-in-vremuri or scan the QR code.
PDF generated on 2024-12-07 22:30
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 26 September 2023 08:13 from version 23.8.18
Software version: EEA Plone KGS 23.9.14
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane