Unelte personale

Notificări
Primiți notificări cu privire la rapoarte şi produse noi. Frecvenţă: 3-4 e-mailuri / lună
Abonamente
Înscriere pentru a primi rapoartele noastre (pe hârtie şi/sau în format electronic) şi buletinul nostru informativ electronic trimestrial
Urmăriți-ne
Pictograma Twitter Twitter
Pictogramă Facebook Facebook
Pictogramă YouTube Canal YouTube
Logo RSS Feed RSS
Mai mult

Write to us Write to us

For the public:


For media and journalists:

Contact EEA staff
Contact the web team
FAQ

Call us Call us

Reception:

Phone: (+45) 33 36 71 00
Fax: (+45) 33 36 71 99


următorul
anteriorul
articole

Salt la conţinut. | Salt la navigare

Sound and independent information
on the environment

Locaţia curentă este: Prima pagină / Presa / Ştiri recente / Europa trebuie să orienteze politica în domeniul transporturilor în direcţia corectă

Europa trebuie să orienteze politica în domeniul transporturilor în direcţia corectă

Schimba limba
Transporturile contribuie în continuare în mod disproporţionat la emisiile de gaze cu efect de seră în Europa, la calitatea scăzută a aerului şi la nivelul de zgomot, şi încă utilizează mijloacele cele mai puţin eficiente pentru deplasarea persoanelor şi mărfurilor.

Ştim că există tehnologia necesară pentru a aborda problema impactului sectorului de transporturi asupra mediului în Europa. Cu toate acestea, multe dintre vehiculele noi sunt departe de a fi ecologice, sectorul transportului de mărfuri favorizează încă modalităţile de transport cele mai puţin eficiente, iar în cadrul UE nu există încă un sistem unificat de căi ferate.

Prof. Jacqueline McGlade, directorul executiv al AEM

Aceste concluzii sunt cuprinse în raportul "Transport at a crossroads" (Transporturile la răscruce de drumuri), prezentat astăzi în Parlamentul European de la Bruxelles de către prof. Jacqueline McGlade, directorul executiv al AEM. "Ştim că există tehnologia necesară pentru a aborda problema impactului sectorului de transporturi asupra mediului în Europa. Cu toate acestea, multe dintre vehiculele noi sunt departe de a fi ecologice, sectorul transportului de mărfuri favorizează încă modalităţile de transport cele mai puţin eficiente, iar în cadrul UE nu există încă un sistem unificat de căi ferate."

"Într-o perioadă în care trebuie să abordăm problemele economice şi de mediu prin soluţii durabile şi ecologice, tendinţele în domeniul transporturilor sunt orientate în direcţia greşită şi vor contribui în continuare la poluarea aerului, la creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră şi la acumularea efectelor negative asupra mediului", spune prof. McGlade.

  • Între 1990 şi 2006, emisiile de gaze cu efect de seră au crescut cu 26 % (180 milioane de tone), fără a include în aceasta statistică domeniile aviaţiei internaţionale şi transportului maritim. Această creştere este mai mare decât emisiile anuale la nivel naţional în 2006 din Belgia (132 milioane de tone) sau din România (157 milioane de tone) [1].
  • Între 1996 şi 2006, volumul total de transport de mărfuri calculat în tone-kilometri pentru statele membre ale Uniunii Europene a crescut cu 35 % (650 milioane de tone-km), ceea ce reprezintă un nivel semnificativ mai mare decât totalul transportului de mărfuri al Germaniei. Transportul feroviar de mărfuri şi transportul pe căile navigabile interne au înregistrat o scădere a cotei lor de piaţă.
  • Între 1995 şi 2006, nivelul deţinerii de automobile în UE-27 a crescut cu 22 % (52 milioane de automobile), ceea ce reprezintă o creştere echivalentă cu totalitatea parcurilor de automobile ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Spaniei la un loc. Numărul de kilometri parcurşi de călători în statele membre ale AEM a crescut cu 65 milioane de kilometri în 2006.
  • Nivelul poluanţilor atmosferici provenind de la vehicule este în scădere, însă calitatea aerului rămâne încă o problemă în Europa.

Decuplarea dezvoltării transporturilor de cea economică

Pentru a reduce volumul transporturilor este nevoie de politici bine concepute care să gestioneze cererea de transport. Astfel s-ar îmbunătăţi eficienţa economiei în domeniul transporturilor şi s-ar disocia dezvoltarea în transporturi de creşterea economică. Raportul confirmă, de asemenea că semnalele în materie de preţuri joacă un rol major în opţiunile consumatorilor. Astfel, pentru serviciile de transport public s-a înregistrat o creştere a cererii cu 20%, care este legată de o creştere cu 10 % a preţurilor carburanţilor.

"Avem încă nevoie de ţinte clare, cuantificabile, realiste şi raportate la factorul timp pentru a reduce emisiile gazelor cu efect de seră, emisiile în atmosferă şi nivelul de zgomot care provin din transporturi. Dar, mult mai important, consumatorii au indicat prin reacţia lor la instabilitatea preţurilor înregistrată anul trecut că preţul carburanţilor şi nivelul taxelor de drum joacă fără îndoială un rol în abordarea cererii în materie de transporturi", a spus prof. McGlade.

Contextul raportului

Raportul "Transport at a crossroads" (Transportul la răscruce de drumuri) este publicaţia anuală a mecanismului de raportare privind transporturile şi mediul (TERM), care monitorizează progresul şi eficienţa încercărilor de a integra strategiile privind transporturile şi mediul. Rapoartele TERM sunt publicate începând din anul 2000 şi oferă informaţii importante care pot contribui la dezvoltarea de politici ale UE. Raportul îşi propune să includă toate statele membre ale AEM.

Statele membre ale AEM: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii, Republica Cehă, Republica Slovacă, Slovenia, Suedia, Turcia, Ungaria.

Despre Agenţia Europeană de Mediu (AEM)

AEM are sediul la Copenhaga. Agenţia îşi propune să sprijine realizarea de îmbunătăţiri semnificative şi cuantificabile în domeniul protecţiei mediului în Europa prin furnizarea de informaţii actuale, precise, relevante şi sigure factorilor de decizie şi publicului.

Pentru informaţii pentru mass-media, puteţi contacta următoarele persoane:

Òscar Romero Sanchez

Ofiţer de presă

Telefon: +45 3336 7207

Telefon mobil: +45 2368 3671

Gülçin Karadeniz

Ofiţer de presă

Telefon: +45 3336 7172

Telefon mobil: +45 2368 3653



[1] Emisiile anuale pentru 2006 – serviciul de vizualizare a datelor privind gazele cu efect de seră în AEM - http://dataservice.eea.europa.eu/PivotApp/pivot.aspx?pivotid=455

 

Geographical coverage

[+] Show Map

Acţiuni asupra documentului

Observații

Înscrieţi-vă acum!
Primiți notificări cu privire la rapoarte şi produse noi. Momentan avem 33026 abonaţi. Frecvență: 3-4 e-mailuri / lună.
Arhivă notificări
Urmăriți-ne
 
 
 
 
 
Agenţia Europeană de Mediu (AEM)
Kongens Nytorv 6
1050 Copenhaga K
Danemarca
Telefon: +45 3336 7100