Deşeurile din mările noastre

În 2007, un grup destul de neobişnuit de naufragiaţi a fost adus de valuri la ţărm în nordul Franţei. Erau raţe din plastic care ajunseseră la sfârşitul unei călătorii epopeice de 15 ani, începută în ianuarie 1992, când o navă care călătorea de la Hong Kong către Statele Unite ale Americii şi-a pierdut o parte din încărcătură în timpul unei furtuni. Unul dintre containerele care au căzut peste bord conţinea 28 800 de jucării, dintre care unele ajunseseră pe ţărmul Australiei şi pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii cu mai mulţi ani în urmă. Altele traversaseră Strâmtoarea Bering şi Oceanul Arctic, pentru a ajunge pe ţărmul Groenlandei, în Regatul Unit şi în Noua Scoţie.

Călătoria fără sfârşit a plasticului

Raţele de cauciuc nu sunt singura formă de deşeuri produse de om care plutesc în derivă pe mările noastre. Deşeurile marine constau în materiale solide produse sau prelucrate (de exemplu, plastic, sticlă, metale sau lemn), care ajung în mediul marin într-un mod sau altul.

Aproximativ 10 milioane de tone de deşeuri ajung în mările şi oceanele lumii în fiecare an. Materiile plastice, în special deşeurile de ambalaje din plastic, precum sticlele de băuturi şi pungile de unică folosinţă sunt de departe principalul tip de deşeuri găsite în mediul marin. Lista poate continua: plase de pescuit deteriorate, frânghii, absorbante sanitare externe sau interne, beţişoare de urechi, prezervative, mucuri de ţigară, brichete de unică folosinţă etc.

Producţia în masă de materiale plastice a început în anii 1950 şi a crescut exponenţial de la 1,5 milioane de tone pe an până la nivelul actual de 280 de milioane de tone pe an. Aproximativ o treime din producţia actuală constă în ambalaje de unică folosinţă care sunt aruncate în termen de aproape un an.

Spre deosebire de materialele organice, plasticul nu „dispare" niciodată în natură, ci se acumulează în mediu, în special în oceane. Lumina soarelui, apa sărată şi valurile divizează materialele plastice în bucăţi din ce în ce mai mici. Pentru un scutec de unică folosinţă sau o sticlă din plastic poate fi nevoie de aproximativ 500 de ani pentru a se diviza în particule microscopice. Însă nu întreaga cantitate de microplastic este rezultatul procesului de divizare. Unele dintre produsele noastre de consum, precum pasta de dinţi, produsele cosmetice şi produsele de îngrijire personală deja conţin microplastic.

Din cauza acţiunii curenţilor oceanici, împreună cu vântul şi rotaţia pământului, aceste particule, dintre care unele măsoară doar câţiva microni (o milionime dintr-un metru), se grupează şi formează petece întinse în zonele numite circuite oceanice. În funcţie de dimensiunea bucăţilor de materiale, aceste petece pot avea aspectul unui fel de „supă din plastic" transparentă. Circuitele oceanice sunt fluide şi îşi modifică dimensiunea şi forma. Se estimează că cel mai mare şi cel mai studiat circuit, Circuitul Pacificului de Nord, a atras peste 3,5 milioane de tone de gunoi, care afectează o zonă a cărei dimensiune estimată este de două ori mai mare decât suprafaţa Statelor Unite ale Americii. Există alţi cinci curenţi circulari importanţi în oceanele noastre unde, de asemenea, se acumulează deşeuri, inclusiv în Oceanul Atlantic.

Unele particule sunt aduse la ţărm de valuri şi sunt amestecate cu nisipul, chiar şi în cele mai îndepărtate zone din lume. Altele pătrund în lanţul alimentar.

De unde provin deşeurile marine

Potrivit unor estimări, aproximativ 80 % din deşeurile găsite în mediul marin provin din activităţi care au loc pe continent. Sursa deşeurilor marine nu se limitează neapărat la activităţile umane de pe coastă. Chiar şi atunci când sunt eliminate pe continent, râurile, inundaţiile şi vântul vor transporta deşeurile în mare. Activităţile de pescuit, transportul maritim, instalaţiile din larg, precum platformele petroliere şi sistemele de canalizare completează procesul.

Există unele variaţii regionale în ceea ce priveşte originea deşeurilor marine. În Marea Mediterană, Marea Baltică şi Marea Neagră, activităţile desfăşurate pe continent generează majoritatea deşeurilor marine; în Marea Nordului, în schimb, activităţile maritime contribuie în egală măsură la generarea acestui tip de deşeuri.

Mai multe materiale plastice decât plancton

Dimensiunea exactă a impacturilor deşeurilor marine este dificil de estimat. Deşeurile marine au două efecte adverse principale asupra vieţii sălbatice marine: ingerarea deşeurilor şi prinderea animalelor în acestea.

În 2004, în urma cercetărilor desfăşurate de Algalita, un institut independent de cercetări marine din California, s-a constatat că probele de apă marină conţineau de şase ori mai mult plastic decât plancton.

Având în vedere dimensiunea şi prevalenţa deşeurilor marine, animalele şi păsările marine le confundă cu hrana. Rapoartele arată că este 40 % din speciile existente de balene, delfini şi marsuini, toate speciile de ţestoase marine şi aproximativ 36 % din speciile de păsări marine au ingerat astfel de deşeuri. Ingerarea nu se limitează la unul sau două exemplare. Sunt afectate bancuri de peşti, precum şi stoluri de păsări marine. De exemplu, peste 90 % din cadavrele de păsări marine fulmar aduse la ţărm la Marea Nordului aveau plastic în stomac.

Plasticul nedigestibil din stomac poate împiedica animalul să se hrănească, acesta murind în cele din urmă de inaniţie. Substanţele chimice din materialele plastice pot, de asemenea, fi otrăvitoare şi, în funcţie de doză, pot slăbi permanent organismul animalului sau îl pot omorî.

Bucăţile mai mari de plastic reprezintă, de asemenea, o ameninţare pentru viaţa marină. Multe specii, inclusiv focile, delfinii sau ţestoasele marine pot rămâne prinse în deşeuri de plastic şi în plasele şi firele de pescuit pierdute pe mare. Majoritatea animalelor prinse nu supravieţuiesc, deoarece nu pot ajunge la suprafaţa apei pentru a respira, nu pot evita prădătorii şi nu se pot hrăni.

Vârful icebergului

Deşeurile marine reprezintă o problemă globală, iar datele fiabile sunt dificil de colectat. Curenţii şi vântul transportă bucăţile vizibile dintr-un loc în altul, ceea ce poate duce la contabilizarea de mai multe ori a aceloraşi deşeuri. În plus, se crede că doar o mică parte din deşeurile marine plutesc la suprafaţă sau sunt aduse de valuri la ţărm. Potrivit Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), doar 15 % din deşeurile marine plutesc la suprafaţa apei; alte 15 % rămân în coloana de apă, iar 70 % se depun pe fundul mării.

Partea „invizibilă" a deşeurilor continuă să afecteze sănătatea globală a mediului marin. Se estimează că aproximativ 640 000 de tone de echipamente de pescuit sunt pierdute, abandonate sau aruncate la nivel global. Aceste „plase fantomă" continuă să prindă peşte sau alte animale marine ani şi decenii la rând.

Mai mult decât atât, unele dintre speciile de peşti care ingerează materiale plastice apar frecvent în meniul nostru. Consumând fructe de mare expuse la materiale plastice şi la substanţele chimice din petrol pe care acestea le conţin, sănătatea umană este, de asemenea, expusă riscurilor. Impactul asupra sănătăţii umane nu este cunoscut cu claritate.

Comunităţile din zonele de coastă sunt cele mai afectate

Peste 40 % din populaţia UE trăieşte în regiunile de coastă. Pe lângă costurile de mediu, deşeurile marine au şi costuri socioeconomice, afectând în principal comunităţile din zonele de coastă. O zonă de coastă curată este vitală pentru turismul pe litoral. În medie, 712 deşeuri individuale sunt găsite pe o întindere de 100 de metri de plajă pe coasta Oceanului Atlantic. Atunci când nu se iau măsuri, deşeurile marine se acumulează pe plajă. Pentru a spori atractivitatea litoralului lor pentru turişti, numeroase comunităţi şi firme trebuie să cureţe plajele înainte de începerea sezonului de vară.

Nu există estimări cuprinzătoare în ceea ce priveşte costul deşeurilor marine pentru societate. În egală măsură, este dificil să se estimeze pierderea suferită de economia locală din cauză că potenţialii vizitatori aleg alte locuri. Există însă exemple de costuri concrete pentru activităţile de curăţare, cuantificate în termeni monetari. În Regatul Unit, municipalităţile cheltuiesc aproximativ 18 milioane de euro pe an pentru curăţarea plajelor.

Activităţile de curăţare pot contribui la colectarea bucăţilor mari de deşeuri şi la îmbunătăţirea aspectului estetic al zonei, însă ce se întâmplă cu bucăţile mici? Potrivit Kommunenes Internasjonale Miljøorganisasjon (KIMO), o organizaţie internaţională care reuneşte autorităţile locale în vederea discutării problemelor legate de poluare, aproximativ 10 % (din masă) din materialele lăsate în urmă de reflux reprezintă materiale plastice. Din cauza dimensiunii mici, diferenţierea lor de nisip este de multe ori imposibilă.

Combaterea deşeurilor marine: se începe cu prevenirea

Deşi reprezintă doar una dintre presiunile exercitate asupra sănătăţii mediului marin, deşeurile marine constituie un motiv de îngrijorare din ce în ce mai important. Acumularea şi durabilitatea foarte mare a plasticului în natură complică şi mai mult această problemă.

Deşeurile marine reprezintă o problemă transfrontalieră; odată ce ajung în mare, acestea nu mai au un proprietar. Astfel, gestionarea lor devine dificilă şi dependentă în foarte mare măsură de buna colaborare regională şi internaţională.

Unele obiective prevăzute de legislaţia UE vizează direct deşeurile marine. De exemplu, Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin" adoptată de UE în 2008 identifică deşeurile marine dreptul unul dintre domeniile în care trebuie să fie luate măsuri pentru a se ajunge la o stare ecologică bună a tuturor apelor marine până în 2020. Pornind de la aceste directive ale UE şi de la angajamentul global exprimat la Conferinţa ONU privind dezvoltarea durabilă Rio+20, în 2012, cel de-al şaptelea program de acţiune pentru mediu al UE (2014-2020) prevede stabilirea unui nivel de bază şi fixarea unei ţinte pentru reducere.

La fel ca în cazul gestionării deşeurilor în general, punctul de plecare pentru combaterea deşeurilor marine este prevenirea. Cum putem preveni deşeurile? Avem nevoie de pungi de plastic de fiecare dată când mergem la cumpărături? Pot fi unele dintre produsele şi procesele noastre de producţie concepute în aşa fel încât să nu conţină sau să creeze microplastic? Cu siguranţă da.

(c) Ani Becheva / EEA Waste•smART

Acţiunea începe pe continent

Următorul pas este luarea de măsuri pe continent, înainte ca deşeurile să ajungă în mările noastre. În acest sens, UE a adoptat politici şi acte legislative menite să îmbunătăţească gestionarea deşeurilor, să reducă deşeurile de ambalaje şi să crească ratele de reciclare (în ceea ce priveşte materialele plastice în special), să îmbunătăţească tratarea apelor reziduale şi să utilizeze resursele mai eficient, în general. Au fost, de asemenea, elaborate directive pentru a ajuta la reducerea poluării provenite de la nave şi din porturi. Îmbunătăţirea punerii în aplicare a politicilor de prevenire şi reducere a deşeurilor poate produce potenţiale beneficii imense.

Însă ce putem face cu deşeurile care deja afectează mările şi oceanele noastre? Deşeurile marine se acumulează în mare de ani buni. Unele s-au scufundat pe fundul mării, în timp ce altele sunt transportate dintr-un loc în altul de curenţii oceanici. Este aproape imposibil să ne imaginăm cum am putea să curăţăm totul în întregime.

Au fost instituite mai multe iniţiative de „pescuire a deşeurilor", în cadrul cărora vasele colectează deşeurile marine – în mod similar colectării deşeurilor municipale pe continent. Totuşi, metodele utilizate nu permit colectarea deşeurilor mai mici de o anumită dimensiune. Astfel, problema microplasticului rămâne nesoluţionată. În plus, având în vedere sfera problemei şi dimensiunea oceanelor noastre, aceste iniţiative sunt prea limitate pentru a determina îmbunătăţiri reale.

Acelaşi lucru poate fi spus despre activităţile de curăţare a plajelor şi zonelor de coastă. Cu toate acestea, astfel de iniţiative reprezintă o bună modalitate de creştere a gradului de conştientizare cu privire la acest aspect şi de implicare a cetăţenilor în combaterea problemei deşeurilor marine. În cele din urmă, poate fi pur şi simplu o chestiune de cifre. Cu cât creşte numărul voluntarilor care se alătură acestor iniţiative, cu atât se poate îmbunătăţi acţiunea noastră de prevenire.

Marine LitterWatch

AEM a dezvoltat „Marine LitterWatch", care include o aplicaţie pentru monitorizarea deşeurilor marine pe plajele din Europa. Această aplicaţie, disponibilă gratuit, permite comunităţilor care se ocupă cu curăţarea plajelor să colecteze date într-un mod care poate contribui la îmbunătăţirea cunoştinţelor noastre despre deşeurile marine. De asemenea, le permite părţilor interesate să caute iniţiative de curăţare în apropierea lor sau să îşi creeze propria comunitate de acest fel.