Economia: eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, ecologică şi circulară

Bunăstarea nu este uşor de definit sau de măsurat. Mulţi dintre noi am menţiona ca factori care contribuie la bunăstarea noastră starea bună de sănătate, familia şi prietenii, securitatea personală, traiul într-un mediu plăcut şi sănătos, satisfacţia la locul de muncă, un venit care să asigure un nivel de trai decent.

Deşi pot varia de la o persoană la alta, preocupările de ordin economic – un loc de muncă, un venit decent, condiţii bune de muncă – au un rol important în bunăstarea noastră. Considerente precum siguranţa locului de muncă sau şomajul devin deosebit de importante în perioade de criză economică şi pot afecta moralul şi bunăstarea societăţii în ansamblu.

Este evident că avem nevoie de o economie funcţională care să ne ofere nu doar produsele şi serviciile de care avem nevoie, ci şi locuri de muncă şi venituri care să ne asigure un anumit nivel de trai.

Economia depinde de mediu

O economie funcţională depinde, printre altele, de fluxul neîntrerupt de resurse naturale şi materiale, precum cheresteaua, apa, recoltele, peştele, energia şi mineralele. Întreruperea aprovizionării cu materiale-cheie poate determina efectiv stagnarea sectoarelor dependente şi poate obliga companiile să disponibilizeze lucrători sau să înceteze să furnizeze anumite produse şi servicii.

Un flux neîntrerupt înseamnă să putem extrage atât de mult cât dorim. Dar chiar putem proceda astfel în realitate? Sau, dacă procedăm astfel, care este impactul asupra mediului? Cât de mult putem, den fapt, să extragem fără a cauza prejudicii mediului?

Răspunsul simplu este că extragem deja prea mult, mult mai mult decât poate produce planeta noastră sau poate reface într-o perioadă dată. Unele studii arată că, în ultima sută de ani, consumul global de materiale pe cap de locuitor s-a dublat, în timp ce consumul de energie primară s-a triplat. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi consumă în mare de trei ori mai multă energie şi de două ori mai multe materiale decât consumau predecesorii noştri în 1900. Mai mult decât atât, în prezent suntem 7,2 miliarde de consumatori, comparativ cu 1,6 miliarde în 1900.

Acest ritm de extracţie şi modul în care utilizăm resursele reduc în realitate capacitatea planetei noastre de a ne susţine. Să privim, de exemplu, stocurile de peşte. Pescuitul excesiv, poluarea şi schimbările climatice au afectat grav stocurile de peşte la nivel global. Numeroase comunităţi din regiunile de coastă care depindeau înainte de pescuit au fost nevoite să investească în alte sectoare, precum turismul. Cele care nu au reuşit să îşi diversifice economia se confruntă cu dificultăţi.

În fapt, activităţile noastre economice cauzează o mare diversitate de impacturi sociale şi asupra mediului. Poluarea atmosferică, acidificarea ecosistemelor, pierderea biodiversităţii şi schimbările climatice sunt toate probleme de mediu care ne afectează grav bunăstarea.

Ecologizarea şi utilizarea eficientă a resurselor

Pentru a conserva mediul şi a continua să ne bucurăm de beneficiile pe care ni le oferă, trebuie să reducem cantitatea de materiale pe care le extragem. În acest sens, este necesar să schimbăm modul în care producem bunuri şi servicii şi în care consumăm resurse materiale. Pe scurt, trebuie să ecologizăm economia.

Deşi termenul are mai multe definiţii, „economia ecologică" se referă, în general, la o economie în care toate alegerile în materie de producţie şi consum se fac având în vedere bunăstarea societăţii şi sănătatea globală a mediului. În termeni mai tehnici, este o economie în care societatea utilizează resursele în mod eficient, sporind bunăstarea oamenilor în cadrul unei societăţi favorabile incluziunii şi păstrând, în acelaşi timp, sistemele naturale care ne susţin.

UE a adoptat deja obiective strategice, precum şi programe concrete de acţiune pentru ca economia sa să devină mai durabilă. Strategia Europa 2020 are ca scop creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii sociale. Priorităţile acesteia sunt ocuparea forţei de muncă, educaţia şi cercetarea, dar şi crearea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon, cu obiective în ceea ce priveşte schimbările climatice şi energia.

Strategia identifică iniţiative emblematice pentru atingerea acestor obiective. Iniţiativa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor" are un rol central în politicile UE în acest domeniu. De asemenea, se adoptă o serie de pachete legislative pentru punerea în aplicare a obiectivelor sale.

Dar ce trebuie să facem pentru ca economia UE să devină eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor? Pe scurt, trebuie să producem şi să consumăm într-un mod în care să fie optimizată utilizarea tuturor resurselor implicate. Aceasta presupune crearea unor sisteme de producţie care generează cantităţi din ce în ce mai mici de deşeuri sau care produc mai mult cu un consum mai mic de materii prime.

(c) Stipe Surac / EEA Waste•smART

Luarea în considerare a sistemelor în ansamblu, şi nu a sectoarelor individuale

Trebuie, de asemenea, să avem în vedere mai degrabă sistemele în ansamblu decât sectoarele individuale. Un sistem cuprinde toate procesele şi infrastructurile existente în legătură cu o resursă sau o activitate, care sunt esenţiale pentru activităţile umane. De exemplu, sistemul energetic include tipurile de energie pe care le utilizăm (cărbune, energie eoliană, energie solară, petrol, gaze naturale etc.), modul în care extragem sau generăm această energie (centrale eoliene, sonde de petrol, gaze de şist etc.), scopul pentru care o utilizăm (industrie, transport, încălzirea locuinţelor etc.) şi modul în care o distribuim. De asemenea, în acest fel ar fi abordate şi alte aspecte, precum resursele de terenuri şi apă afectate de utilizarea şi producţia energiei.

Materiile prime de care avem nevoie şi produsele şi deşeurile pe care le generăm

Pentru a produce un bun sau un serviciu, avem nevoie de un aport materii prime. De exemplu, pentru a obţine recolte, pe lângă forţa lor de muncă, agricultorii au nevoie de terenuri, seminţe, apă, soare (energie), unelte şi, în agricultura modernă, de îngrăşăminte şi pesticide şi de utilaje mai complexe. Acelaşi lucru este mai mult sau mai puţin valabil în ceea ce priveşte industria prelucrătoare modernă. Pentru a produce dispozitive electronice, avem nevoie, de asemenea, de forţă de muncă, precum şi de energie, apă, terenuri, minerale, metale, sticlă, materiale plastice, minereuri rare, cercetare etc.

Majoritatea materialelor utilizate în producţie în Uniunea Europeană sunt extrase tot în Uniunea Europeană. În 2011, 15,6 tone de materiale pe cap de locuitor au fost utilizate ca materii prime în UE, din care 12,4 tone au reprezentat materiale extrase în UE, în timp ce restul de 3,2 tone au fost importate.

O mică parte din aceste materii prime a fost exportată. Restul – 14,6 tone pe cap de locuitor – s-a utilizat pentru consum în UE. Consumul de materiale variază considerabil de la ţară la ţară. De exemplu, în Finlanda s-au consumat peste 30 de tone pe cap de locuitor, în timp ce în Malta s-au consumat 5 tone pe cap de locuitor în 2011.

În ultimul deceniu, economia UE a creat o mai mare „valoare adăugată" în termeni de produs intern brut pentru fiecare unitate de materiale (minerale, metale etc.) consumate. De exemplu, utilizând aceeaşi cantitate de metale, economia a produs telefoane mobile sau laptopuri mai „valoroase" (de valoare mai mare) decât predecesoarele lor. Aceasta înseamnă productivitatea resurselor. În UE, productivitatea resurselor a crescut cu aproximativ 20 %: de la 1,34 EUR la 1,60 EUR pe kilogram de materiale între anii 2000 şi 2011. Economia a crescut cu 16,5 % în această perioadă.

În unele ţări europene, productivitatea resurselor este relativ ridicată. În 2011, Elveţia, Regatul Unit şi Luxemburg au creat o valoare adăugată de peste 3 EUR pe kilogram de materiale, în timp Bulgaria, România şi Letonia au creat o valoare de sub 0,5 EUR pe kilogram. Productivitatea resurselor este strâns legată de structura economică a ţării în cauză. Sectoare puternice ale serviciilor şi tehnologiei cunoaşterii, precum şi ratele ridicate ale reciclării tind să stimuleze productivitatea resurselor.

Economia circulară

Procesele actuale de producţie şi de consum nu produc doar bunuri şi servicii. În egală măsură, produc şi reziduuri. Acestea pot lua forma poluanţilor eliberaţi în mediu, a părţilor de materiale neutilizate (lemn sau metal) sau a alimentelor care nu sunt consumate dintr-un motiv sau altul.

Acelaşi lucru este valabil pentru produsele aflate la sfârşitul perioadei de valabilitate. Unele ar putea fi reciclate sau reutilizate parţial, dar altele ajung la gropile de gunoi, la depozitele de deşeuri sau sunt incinerate. Având în vedere că pentru aceste bunuri şi servicii s-au folosit resurse, orice parte care nu este utilizată reprezintă în fapt o potenţială pierdere economică, precum şi o problemă de mediu.

Europenii au generat, în medie, aproximativ 4,5 tone de deşeuri pe cap de locuitor în 2010. Aproximativ jumătate din această cantitate este reintrodusă în procesele de producţie.

Termenul de „economie circulară" presupune un sistem de producţie şi de consum care generează o pierdere cât mai redusă cu putinţă. Într-o lume ideală, aproape orice lucru ar fi reutilizat, reciclat sau recuperat pentru a obţine alte produse. Reproiectarea produselor şi a proceselor de producţie ar putea contribui la minimizarea risipei şi ar transforma acea parte neutilizată într-o resursă.

Oamenii şi ideile de afaceri

Consumatorul şi producătorul sunt actori la fel de importanţi în ecologizarea economiei noastre. Procesul de producţie este condus în aşa fel încât să livreze ceea ce doresc consumatorii. Însă întrebarea este dacă noi dorim să deţinem mai multe produse de consum sau dorim doar serviciile pe care le oferă produsele.

Din ce în ce mai multe companii adoptă abordări de afaceri cunoscute sub termenul de „consum în colaborare". Această practică le permite consumatorilor să îşi satisfacă nevoile mai degrabă prin închiriere, sisteme bazate pe serviciile pe care le oferă produsele şi prin acorduri de folosire în comun decât prin achiziţii. Aceasta ar putea necesita o nouă gândire a marketingului şi proiectării produselor – cu un accent diminuat pe vânzări şi un accent mai pronunţat pe obţinerea unor produse durabile şi care pot fi reparate.

Datorită internetului şi platformelor de socializare, aceste produse şi servicii în sistemul de consum în colaborare sunt mai uşor de găsit şi de utilizat. De asemenea, nu este necesar să se limiteze la împrumutul de unelte de la vecini, rezervarea unui autoturism printr-un program de folosire în comun sau contractele de leasing pentru dispozitive electronice. În unele ţări ale UE, există şi aşa-numitele „biblioteci" de haine, de unde utilizatori pot împrumuta articole vestimentare.

Orice măsură de reducere a ratei de extracţie de materii noi şi a cantităţii de deşeuri, inclusiv stimularea productivităţii resurselor, a reciclării şi a reutilizării, diminuează presiunile asupra mediului şi sporeşte capacitatea ecosistemelor noastre de a ne oferi ceea ce avem nevoie. Cu cât mediul este mai sănătos, cu atât bunăstarea şi sănătatea noastră se vor îmbunătăţi la rândul lor.