De la producţie la deşeuri: sistemul alimentar

Sistemul alimentar, în termeni generali, include toate materialele, procesele şi infrastructurile legate de agricultură, schimburile comerciale, comerţul cu amănuntul, transportul şi consumul de produse alimentare. La fel ca apa şi energia, alimentele reprezintă o nevoie umană de bază. Pe lângă a fi disponibile, alimentele trebuie să fie de înaltă calitate, diverse, accesibile, sigure pentru consum şi convenabile ca preţ. Există, de asemenea, o puternică legătură între sănătatea şi bunăstarea noastră şi alimente. Atât malnutriţia, cât şi obezitatea sunt probleme de sănătate direct legate de modul în care producem, comercializăm şi consumăm alimentele.

Consumul de alimente în rândul europenilor s-a modificat considerabil în timp. De exemplu, comparativ cu acum 50 de ani, mâncăm de peste două ori mai multă carne pe cap de locuitor. Totuşi, din 1995, consumul de carne de vită pe cap de locuitor a scăzut cu 10 %. În acelaşi timp, europenii mănâncă mai multă carne de pasăre, peşte şi fructe de mare, fructe şi legume.

Uniunea Europeană este unul dintre cei mai mari producători de alimente din lume. Utilizează sisteme moderne de producţie agricolă şi dispune de terenuri adecvate pentru agricultură. Productivitatea la hectar a crescut considerabil, în special în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Datorită diversităţii terenurilor agricole şi climei, Europa produce o mare varietate de produse. Totuşi, se bazează şi pe importuri pentru a satisface cererea sa de alimente.

Productivitatea agricolă, în termeni de randament al recoltei, a crescut datorită dezvoltării monoculturii (adică producţia aceleiaşi culturi pe suprafeţe mai mari) şi sistemelor de irigaţie, utilajelor mai performante şi utilizării unei cantităţi mai mari de substanţe chimice, precum pesticidele şi îngrăşămintele. Această intensificare a permis Europei să utilizeze mai puţin teren pentru a produce mai multe alimente.

Totuşi, aceste moduri de producţie nu au fost lipsite de costuri de mediu. Intensificarea de această natură exercită o presiune mai mare asupra mediului, având ca rezultat o mai mare poluare cu azot şi mai multe emisii de CO2, o mai mare pierdere a biodiversităţii pe terenurile agricole şi o mai mare contaminare a solului, râurilor şi lacurilor. În plus, creşterea utilizării factorilor externi pentru a obţine randamente mai ridicate în producţia de alimente diminuează de obicei eficienţa energetică globală a procesului. Aceasta înseamnă că, atunci când investim şi mai multă energie pentru producţia de alimente, obţinem în realitate din ce în ce mai puţină energie (calorii) în termeni de energie reală în alimente oferită societăţii.

(c) Gülcin Karadeniz

Durabil şi productiv

Este clar că Europa trebuie să reducă impactul producţiei agricole asupra mediului. În acelaşi timp, Europa trebuie să producă în continuare alimente în cantităţi similare pentru a satisface cererea atât în UE, cât şi la nivel global.

Uniunea Europeană este unul dintre cei mai mari producători şi exportatori de alimente din lume. Orice reducere semnificativă a producţiei sale ar afecta producţia la nivel global şi, în consecinţă, preţurile alimentelor. Cum poate Europa să continue să producă alimente de înaltă calitate în cantităţi suficiente şi la preţuri convenabile, reducând, în acelaşi timp, impactul agriculturii asupra mediului?

Adoptarea unor practici agricole mai durabile poate fi utilă. De exemplu, metodele agroecologice reprezintă o modalitate de intensificare a agriculturii fără a utiliza substanţe chimice sintetice (respectiv, îngrăşăminte şi pesticide), utilizând produse naturale şi favorizând procesele ecologice în producţie. Tehnicile agriculturii de precizie oferă mijloacele necesare pentru reducerea utilizării substanţelor chimice şi, astfel, a unei părţi din impactul asupra mediului.

Indiferent de metodă, producţia de alimente trebuie să rămână suficient de intensivă pentru ca productivitatea să menţină acelaşi ritm cu cererea de alimente. Astfel, utilizarea terenurilor şi biodiversitatea nu vor fi afectate în şi mai mare măsură.

În plus, în multe regiuni, agricultura este principala sursă de venit pentru comunităţile locale, fără a menţiona faptul că face parte din structura socială şi cultura locală. Orice măsuri care au ca scop îmbunătăţirea sistemului alimentar ar trebui să ia în consideraţie aceste aspecte sociale.

Măsurile care vizează exclusiv partea de producţie nu ar putea reuşi să „ecologizeze" întregul sistem alimentar. Totuşi, progresele suplimentare în termeni de eficienţă sunt necesare pentru alte etape, precum transportul, comerţul cu amănuntul şi consumul. O schimbare a regimului alimentar de la mai puţină carne la mai multe legume ar reduce presiunea asupra utilizării terenurilor.

Deşeurile alimentare

În Europa, se estimează că aproximativ o treime din alimentele produse nu sunt consumate, iar deşeurile sunt generate în toate etapele lanţului. Comisia Europeană estimează că doar în UE, 90 de milioane de tone de alimente (sau 180 kg pe cap de locuitor) sunt aruncate, multe dintre acestea fiind încă adecvate pentru consumul uman. Generarea de deşeuri alimentare este identificată drept una dintre problemele care trebuie abordate în Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

Mulţi dintre noi încercăm să reducem cantitatea de alimente pe care o aruncăm la noi acasă. Una dintre modalităţi este să încercăm să pregătim exact cantitatea de alimente necesare pentru o masă – nici prea mult, nici prea puţin. O altă modalitate este să fim creativi cu mâncarea rămasă din ziua anterioară. Totuşi, indiferent de cât de mult încercăm, o parte din alimente este, inevitabil, aruncată: fructele se strică, iar laptele se acreşte. Deşeurile alimentare produse în gospodării reprezintă doar o parte din cantitatea totală de alimente pe care le risipim. Cantităţi mari de alimente au fost deja risipite înainte de a ajunge în frigiderele noastre.

În ceea ce priveşte cantitatea de alimente risipite în diferite etape, nu există estimări la nivelul UE. Nu există date comparabile şi fiabile, mai ales în ceea ce priveşte deşeurile alimentare generate în producţia agricolă şi în pescuit. Cu toate acestea, sunt disponibile unele analize la nivel de ţară.

Analiza deşeurilor alimentare în Suedia

Potrivit unui studiu realizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului din Suedia, în 2012, suedezii au risipit 127 kg de alimente pe cap de locuitor. Această cifră estimativă nu include alimentele risipite în faza de producţie (agricultură şi pescuit) şi inevitabila risipă de alimente din industria prelucrării alimentelor.

Din această cantitate, 81 kg pe cap de locuitor au fost generate în gospodării. Restaurantele au generat 15 kg pe cap de locuitor, marile magazine 7 kg pe cap de locuitor, iar firmele de catering 6 kg pe cap de locuitor. Studiul suedez a estimat, de asemenea, cât de mult din aceste deşeuri alimentare au fost „inutile". Constatările indică domenii unde s-ar putea realiza îmbunătăţiri: deşeurile alimentare au fost calificate drept inutile în proporţie de 91 % în marile magazine, 62 % în restaurante, 52 % la firmele de catering şi 35 % în gospodării.

O parte din deşeurile alimentare sunt generate în contextul încercării de a asigura conformitatea cu legislaţia actuală de protecţie a sănătăţii publice şi a consumatorilor. Carnea contaminată retrasă de la rafturi reprezintă o risipă de resurse, dar este şi o măsură preventivă necesară pentru protecţia sănătăţii umane.

Alte măsuri sunt mai puţin directe. De exemplu, datele marcate pe produsele alimentare la menţiunea „a se consuma de preferinţă înainte de" nu înseamnă în mod necesar că produsul se strică de la o zi la alta, ci că, din acel moment, calitatea sa se diminuează. Aceasta înseamnă că unele produse încă sunt sigure pentru consum după data afişată, însă comercianţii cu amănuntul nu le pot vinde, iar consumatorii nu le cumpără. Satisfacerea aşteptărilor consumatorilor (de exemplu, în ceea ce priveşte varietatea opţiunilor şi rafturile pline sau aspectul estetic) pot fi, de asemenea, factori determinanţi ai deşeurilor alimentare în etapa comercializării cu amănuntul.

Soarta alimentelor nevândute depinde de practicile de gestionare a deşeurilor. Acestea pot fi utilizate ca furaje, pot fi utilizate pentru compost sau recuperate ca energie sau pot ajunge la depozitele de deşeuri.

Îmbunătăţirea unui sistem înseamnă şi îmbunătăţirea altora

De fiecare dată când risipim alimente, risipim şi terenul, apa, energia şi toate celelalte materii prime utilizate pentru a produce alimentele pe care nu le consumăm. Prin urmare, orice reducere a deşeurilor alimentare înseamnă, în fapt, potenţiale beneficii pentru mediu. Dacă reducem cantitatea de alimente pe care le risipim de-a lungul sistemului alimentar, vom avea nevoie de mai puţină apă, mai puţine îngrăşăminte, mai puţin teren, mai puţin transport, mai puţină energie, mai puţină colectare a deşeurilor, mai puţină reciclare şi aşa mai departe.

În contextul mai larg al economiei ecologice, creşterea eficienţei utilizării resurselor într-un sistem contribuie la reducerea resurselor în alte sisteme. Aproape întotdeauna acesta este un scenariu reciproc avantajos.