Faceți ceva pentru planeta noastră, imprimaţi această pagină numai dacă este necesar. Chiar şi o acţiune de mici dimensiuni poate face o diferenţă enormă atunci când milioane de oameni o fac!
Article
În mai 2011, Apple Store de pe Fifth Avenue din New York era împânzit de oameni veniţi din toate colţurile lumii pentru a cumpăra cel mai recent iPad2 al companiei Apple. Toată cantitatea care a fost livrată în acea zi s-a vândut în câteva ore. Magazinul de pe Fifth Avenue a fost printre cele norocoase. Multe magazine ale companiei Apple din lume puteau prelua numai comenzi, iar livrarea se făcea după câteva săptămâni.
Întârzierea nu se datora unei planificări comerciale defectuoase sau unei campanii de comercializare extrem de reușite, ci unei serii de dezastre de pe cealaltă parte a planetei. Cinci din principalele componente ale produsului iPad2 erau produse în Japonia în momentul cutremurului din 11 martie 2011. Producţia unora dintre aceste componente putea fi ușor mutată în Coreea de Sud sau în Statele Unite, însă nu busola digitală. Unul dintre producătorii principali ai acestei companii se afla la 20 de km de reactoarele de la Fukushima și compania fusese nevoită să închidă fabrica.
În lumea noastră interconectată, călătoria multor dispozitive electronice pornește din mină, care este amplasată de cele mai multe ori într-o ţară în curs de dezvoltare, iar centrul de dezvoltare a produsului este amplasat de cele mai multe ori într-o ţară dezvoltată. În zilele noastre, producţia de laptop-uri, telefoane mobile, mașini și aparate foto digitale necesită folosirea de pământuri rare, precum neodimiu, lantan și ceriu. Deși multe ţări au rezerve neexploatate, extracţia este costisitoare și, în majoritatea cazurilor, toxică și radioactivă.
După extracţie, resursele materiale sunt în general transportate spre un loc de prelucrare și transformate în diferite componente ale unui produs, care sunt la rândul lor livrate spre alte locuri pentru asamblare. Până să ne cumpărăm dispozitivul, diferitele sale componente au și făcut deja turul lumii, și în fiecare etapă a călătoriei lor, și-au lăsat amprenta asupra mediului.
Același lucru se întâmplă și cu alimentele de pe masa noastră, mobila din camerele noastre de zi și combustibilul din mașinile noastre. Majoritatea materialelor și resurselor sunt extrase, prelucrate pentru a deveni produse sau servicii consumabile și transportate spre locuinţele noastre, în mare parte urbane. Spre exemplu, alimentarea cu apă potabilă a locuinţelor europene nu înseamnă numai captarea cantităţii utilizate dintr-un corp de apă. Pentru ca apa să poată fi consumată, avem nevoie de infrastructură și energie pentru a o transporta, depozita, trata și încălzi. Odată ce este „folosită”, avem nevoie de și mai multă infrastructură și energie pentru a o evacua.
Pentru a face o ceașcă de cafea în Ţările de Jos, avem nevoie de 140 de litri de apă. Cea mai mare parte este necesară pentru a crește planta de cafea. Și mai surprinzător, pentru a produce un kilogram de carne de vită, avem nevoie în medie de 15 400 litri de apă.
Sursa: Water Footprint Network (Reţeaua amprentei de apă)
Unele efecte asupra mediului produse de nivelurile și modelele noastre de consum nu sunt vizibile la început. Producerea de curent electric pentru încărcarea telefoanelor mobile și congelarea alimentelor noastre determină emisii de dioxid de carbon în atmosferă, contribuind astfel la schimbările climatice. Mijloacele de transport și cele industriale eliberează poluanţi în atmosferă, precum oxizi de sulf și oxizi de azot, care dăunează sănătăţii umane.
Milioane de oameni care se îndreaptă spre sud vara își supun destinaţiile de vacanţă unor presiuni suplimentare. Pe lângă emisiile de gaze cu efect de seră determinate de călătoria lor, nevoile de cazare determină o creștere a cererii de resurse materiale și energie în sectorul construcţiilor. Creșterea în sezon a populaţiei locale necesită extragerea suplimentară de apă pentru instalaţii sanitare și în scopuri de agrement pe perioada lunilor uscate de vară. Aceasta înseamnă totodată tratarea unei cantităţi mai mari de apă reziduală, transportarea mai multor alimente în aceste zone și gestionarea unor cantităţi mai mari de deșeuri. În ciuda incertitudinii legate de amploarea exactă a impacturilor noastre asupra mediului, este evident că nivelurile și modelele actuale de exploatare a resurselor nu pot continua. Pur și simplu avem cantităţi limitate de resurse vitale, precum teren arabil și apă. Ceea ce deseori începe prin a fi o problemă locală, adică lipsa de apă, defrișarea pădurilor pentru pășuni sau emisiile de poluanţi dintr-o fabrică se poate transforma cu ușurinţă într-o problemă globală și sistematică, care ne afectează pe toţi.
Unul dintre indicatorii consumului de resurse este amprenta ecologică dezvoltată de Global Footprint Network. Prin acesta se estimează consumul ţărilor în ceea ce privește utilizarea terenurilor la nivel global, inclusiv utilizarea indirectă a terenului pentru a produce bunuri și a absorbi emisiile de CO2. Conform acestei metodologii, în 2007 fiecare om a avut o amprentă corespunzătoare unei suprafeţe de 2,7 hectare la nivel global.
Această valoare depășește cu mult suprafaţa de 1,8 hectare disponibilă pentru fiecare la nivel global pentru a susţine consumul fără a pune în pericol capacitatea de producţie a mediului (Global Footprint Network, 2012). În ţările dezvoltate, diferenţa a fost și mai evidentă. Ţările membre ale AEM au consumat 4,8 hectare la nivel global pe locuitor faţă de o „biocapacitate” disponibilă de 2,1 hectare la nivel global pe persoană (Global Footprint Network, 2011).
Dorinţa și nevoia noastră de a consuma resurse naturale reprezintă numai o parte a problemei. A construi case de vacanţă în Spania, a cultiva roșii în Ţările de Jos, a merge în vacanţă în Thailanda înseamnă totodată locuri de muncă, venituri și, în cele din urmă, a trăi și o calitate superioară a vieţii pentru lucrătorii din construcţii, fermieri și agenţiile de turism. Pentru mulţi oameni din lume, un venit mai mare este asociat cu posibilitatea de a satisface nevoile elementare. Însă nu este ușor de definit ce reprezintă o „nevoie”, această noţiune având semnificaţii extrem de variate, în funcţie de percepţiile culturale și de nivelurile de venituri.
Pentru cei care lucrează în minele de pământuri rare din Mongolia Interioară din China, extracţia mineralelor înseamnă siguranţa alimentelor pentru familiile lor și educaţie pentru copiii lor. Pentru lucrătorii din fabrică din Japonia înseamnă nu numai alimente și educaţie, ci și câteva săptămâni de vacanţă în Europa. În cazul mulţimilor care se îngrămădesc în magazinul Apple, pentru unii produsul final poate reprezenta un instrument profesional pe care trebuie să îl aibă, iar pentru alţii, un dispozitiv folosit în scopuri recreative. Și nevoia de recreaţie este o nevoie umană. Impactul acesteia asupra mediului depinde de modul în care satisfacem această nevoie.
Călătoria făcută de dispozitivele noastre electronice, de alimente și de apa de la robinet nu ia sfârșit în casele noastre. Ne păstrăm televizorul sau aparatul de fotografiat până când nu mai este la modă sau nu mai este compatibil cu unităţile noastre de citire a DVD-urilor. În unele ţări ale UE, se aruncă aproximativ o treime din alimentele cumpărate. Ce spuneţi despre alimentele aruncate chiar înainte de a le cumpăra? În fiecare an, se aruncă 2,7 miliarde de tone de deșeuri în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene.
Însă unde ajung toate aceste deșeuri? Răspunsul cel scurt nu ar fi înţeles. Unele deșeuri sunt efectiv comercializate legal sau ilegal pe pieţele mondiale. Răspunsul cel lung este mult mai complicat. Depinde de „ceea ce” este aruncat și „unde”. Peste o treime din cantitatea de deșeuri produse în 32 de state AEM reprezintă deșeuri din construcţii și demolări, care sunt strâns legate de creșterile economice. Un alt sfert în reprezintă deșeurile din industria minieră și extractivă. Deși, la urma urmei, toate deșeurile sunt determinate de consumul uman, mai puţin de o zecime din deșeurile totale provin din locuinţe.
Cunoștinţele noastre despre deșeuri sunt la fel de incomplete ca și datele noastre privind consumul, însă este clar faptul că mai avem încă multe de făcut atunci se pune problema gestionării deșeurilor. În medie, fiecare cetăţean al UE utilizează 16-17 tone de materiale pe an, o mare parte din această cantitate fiind transformată mai devreme sau mai târziu în deșeuri. Această cantitate ar crește până la aproximativ 40-50 de tone de persoană dacă s-ar lua în considerare cantităţile extrase nefolosite, de exemplu pământul acumulat din activitatea minieră, și rucsacurile ecologice (cantitatea totală a materialului natural care este răscolit în starea sa naturală).
Legislaţia, precum Directivele UE privind depozitele de deșeuri, vehiculele scoase din uz, bateriile, ambalajele și deșeurile din ambalaje, a ajutat Uniunea Europeană să direcţioneze o mai mare parte din deșeurile sale municipale din depozitele de gunoi spre obiectivele de incinerare și reciclare. În 2008, 46 % din deșeurile solide din UE au fost recuperate. Restul a fost trimis spre incinerare (5 %) sau depozite de gunoi (49 %).
Aparatele electrocasnice, calculatoarele, echipamentele de iluminat și telefoanele cuprind substanţe periculoase care pun în pericol mediul, însă acestea cuprind în același timp și metale preţioase. În 2005, s-a estimat că echipamentele electrice și electronice de pe piaţă conţin o cantitate de 450 000 tone de cupru și șapte tone de aur. La Bursa de metale din Londra, aceste metale ar valora în jur de 2,8 miliarde euro și respectiv 328 milioane euro în februarie 2011. În ciuda diferenţelor semnificative dintre ţările UE, numai o mică parte din aceste echipamente electronice se colectează, se refolosește și se reciclează în prezent atunci când se aruncă.
Metalele preţioase „eliminate drept deșeuri” au și o dimensiune globală. Germania exportă în jur de 100 000 de mașini uzate în afara Uniunii Europene în fiecare an prin Hamburg, în principal spre Africa și Orientul Mijlociu. În 2005, aceste mașini au avut un conţinut de metale cu platină de aproximativ 6,25 tone. Spre deosebire de UE, majoritatea ţărilor importatoare nu au legislaţia necesară și capacitatea de a dezmembra și de a recicla mașini uzate. Aceasta reprezintă o pierdere economică și determină totodată mai multă extracţie, producând mediului daune care pot fi evitate, deseori în afara teritoriului UE.
O gestionare mai bună a deșeurilor municipale oferă beneficii semnificative, adică transformarea deșeurilor noastre în resurse valoroase, evitarea daunelor asupra mediului, inclusiv a emisiilor de gaze cu efect de seră, și reducerea cererii de noi resurse.
Spre exemplu, hârtia. În 2006, aproape 70 % din hârtia provenită din deșeuri urbane solide a fost reciclată, ceea ce înseamnă un echivalent de o pătrime din consumul total de produse din hârtie. Creșterea ratei de reciclare la 90 % ne-ar permite să satisfacem peste o treime din cererea de hârtie cu material reciclat. Prin aceasta s-ar reduce cererea de noi resurse, mai puţine deșeuri de hârtie ar fi trimise la depozitele de gunoi sau punctele de incinerare și s-ar produce mai puţine emisii de gaze cu efect de seră.
Nu consumul sau producţia ca atare produc daune mediului. Ceea ce dăunează mediului sunt impacturile a „ceea ce consumăm”, unde și cât, și a „modului în care le producem”. De la nivel local la nivel global, factorii de decizie politică, companiile și societatea civilă, toate acestea trebuie să participe la ecologizarea economiei.
Inovaţia tehnologică oferă multe soluţii. Utilizarea energiei curate și a transportului curat are un impact mai mic asupra mediului și poate satisface o parte, dacă nu toate, din nevoile noastre. Însă nu e suficientă numai tehnologia.
Soluţia noastră nu poate însemna numai reciclarea și reutilizarea materialelor pentru a exploata cantităţi mai mici de resurse. Nu putem evita consumul de resurse, însă ceea ce putem face este să consumăm înţelept. Putem să trecem la alternative mai ecologice, să ne ecologizăm procesele de producţie și să învăţăm cum să ne transformăm deșeurile în resurse.
Cu siguranţă avem nevoie de politici mai bune, de o infrastructură mai bună și de stimulente suplimentare, însă acestea pot să ne ajute să parcurgem numai o parte din drum. Ultima etapă a călătoriei depinde de opţiunile de consum. Oricare ar fi istoricul și vârsta noastră, deciziile noastre cotidiene de a cumpăra anumite produse și servicii determină ceea ce producem și cât producem. Vânzătorii cu amănuntul pot de asemenea influenţa ceea ce se pune pe rafturi și răspândi cererea pentru alternative durabile pe lanţurile de aprovizionare.
Un moment de gândire în faţa rafturilor de la supermarket sau a pubelei reprezintă poate un punct bun de pornire pentru a face personal trecerea la viaţa durabilă. Pot folosi ceea ce a rămas de ieri, în loc să arunc resturile? Pot împrumuta această mașină în loc să o cumpăr? Unde pot recicla vechiul meu telefon mobil?...
For references, please go to https://www.eea.europa.eu/ro/semnale/semnale-de-mediu-2012/articole/de-la-minerit-la-deseuri or scan the QR code.
PDF generated on 2023-03-28 21:37
Engineered by: Echipa Web AEM
Software updated on 12 March 2023 21:56 from version 23.1.28
Software version: EEA Plone KGS 23.3.11
Acţiuni asupra documentului
Distribuiți altor persoane