următorul
anteriorul
articole

Article

Martor ocular: băiatul Chance

Schimba limba
Article Publicată 2011-07-05 Data ultimei modificări 2023-03-21
Photo: © Mark Craemer
Bisie este cea mai mare mină din zonă. Se află la aproximativ 90 de kilometri în interiorul unei păduri dese şi ajunge până la 100 de metri sub pământ. Minele sunt deseori puţin mai mari decât o gaură în pământ. Zeci de bărbaţi şi băieţi se înghesuie în fiecare mină, iar condiţiile sunt mizerabile.

„Numele meu e Chance şi am 16 ani. Am lucrat la mina Bisie timp de trei ani. Auzisem că s-a descoperit o mină – aproape de unde locuiesc. Am vrut să lucrez şi să câştig suficient cât să-mi construiesc propria casă. Durează atât de mult să te târăşti până jos şi apoi înapoi sus încât uneori rămâneam jos o săptămână înainte să urc. În fiecare lună mor oameni aici când se prăbuşeşte vreuna dintre aceste găuri.”

Chance, 16

Cu cinci ani în urmă acest loc era o junglă. În prezent, 20 000 de oameni sunt angajaţi să care şi să extragă mineralele de aici. Aceştia vin de departe, visând să câştige bani. Însă cheltuielile de trai sunt atât de ridicate din cauza taxelor neoficiale impuse de grupări armate, încât majoritatea oamenilor nu îşi pot permite să mai plece. Există sute de astfel de mine în toată partea de est a Congoului. Doar la Bisie se estimează o producţie de minerale în valoare de 70 de milioane de dolari pe an.

Odată aduse la suprafaţă, mineralele sunt transportate în oraşe precum Ndjingala, Osakari şi Mubi. Cărăuşii merg pe jos 90 de kilometri timp de două zile, cărând câte 50 kg fiecare. 600 de cărăuşi ies zilnic din pădure cu un total de 30 de tone de minerale.

Casiteritul de la Bisie este cumpărat de intermediari care au legături cu exportatori şi cu comercianţi internaţionali care vând minereul topitorilor de pe piaţa deschisă. La topitori, staniul se rafinează şi se vinde fie direct atelierelor de sudură, fie pe bursele internaţionale de metale. În cele din urmă, aliajul de cositor pentru lipit se vinde fabricilor care îl utilizează la producerea dispozitivelor electronice.

„Prima dată când m-am târât în gaură nu am putut rămâne mult timp acolo. Nu eram obişnuit cu căldura, aşa că nu am putut sta mai mult de două ore acolo jos. De mai multe ori a trebuit să cobor, să muncesc mult şi apoi să urc din nou. Era foarte cald şi nu puteam suporta. Am fugit de la mina Bisie în timpul unui masacru. Însă nu mi-am îndeplinit visul, iar acum am revenit acasă să îmi termin şcoala.”

Fondul Mondial pentru Natură (WWF) consideră Republica Democrată Congo (RDC) ca fiind unul dintre cele mai importante centre pentru biodiversitate din lume. WWF afirmă că provocarea constă în prezervarea pădurilor din Congo, a speciilor acestora şi a carbonului sechestrat în pădurile mlăştinoase, îmbunătăţind în acelaşi timp traiul poporului congolez.

Aceasta este o provocare mondială. În Raportul privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului pentru anul 2005, Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că „în ciuda numeroaselor beneficii ale globalizării, aproape jumătate din cei 2,8 miliarde de muncitori din lume continuă să trăiască cu mai puţin de 2 dolari pe zi. Peste 500 de milioane din aceşti muncitori subzistă cu jumătate din această sumă.” În continuare se spune că „pentru reducerea sărăciei, e nevoie de mai multe locuri de muncă şi de o ocupare mai productivă a forţei de muncă.”

Textul din această secţiune a Semnalelor de mediu este parţial bazat pe filmul documentar „Blood in the Mobile”, regizat de Frank Piasecki Poulsen. Drepturile de autor pentru fotografiile din Congo aparţin lui Mark Craemer.

Permalinks

Geographic coverage

Acţiuni asupra documentului