următorul
anteriorul
articole

Article

După Paris: realizarea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon

Schimba limba
Article Publicată 2016-11-14 Data ultimei modificări 2021-05-11
În luna decembrie a anului trecut, la Paris, lumea întreagă și-a asumat un obiectiv ambițios: limitarea creșterii temperaturii medii globale la mult sub 2 grade și continuarea eforturilor de limitare a acesteia la 1,5 grade peste nivelurile preindustriale. La summitul G20 de la începutul acestei luni, China și Statele Unite și-au anunțat angajamentul oficial de a adera la acordul de la Paris. Acesta este un important pas înainte în ceea ce privește efortul internațional de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de limitare a încălzirii globale. Cu toate acestea, angajamentele de reducere a emisiilor asumate până în prezent de țările semnatare nu sunt suficiente pentru a atinge acest obiectiv ambițios.

Contribuțiile Uniunii Europene la atingerea țintei de la Paris sunt stabilite în cadrul de politici UE privind clima și energia și sunt puse în aplicare printr-o serie de măsuri. La 20 iulie, Comisia Europeană a propus un nou pachet de măsuri pentru accelerarea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în Europa, care trebuie aprobat de Parlamentul European și de Consiliu.

Pachetul reprezintă una dintre măsurile concrete propuse pentru realizarea angajamentului Uniunii Europene ca până în 2030 să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40 % față de nivelurile din 1990. Printre propuneri se numără reduceri obligatorii ale emisiilor generate de statele membre în perioada 2021-2030 și, pentru prima dată, se prevede includerea exploatării terenurilor și a silviculturii în cadrul de politici UE privind clima și energia pentru 2030.

Pachetul de măsuri ar trebui să consolideze în mod semnificativ cadrul de politici UE privind clima și energia pe traiectoria pe termen lung a Uniunii Europene către o economie competitivă, cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Pachetul analizează amănunțit emisiile din toate sectoarele economice – transporturi, construcții, agricultură, deșeuri, exploatarea terenurilor și silvicultură – și prevede reduceri ale emisiilor în toate sectoarele. De asemenea, acesta se bazează pe reforma schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), propusă în iulie 2015, care vizează emisiile din sectorul industrial și din cel energetic.

În plus, se prevede ca reducerile emisiilor să fie facilitate printr-o serie de inițiative de politici sectoriale sau prin pachete mai ample, precum strategia pentru mobilitatea cu emisii scăzute sau pachetul de măsuri privind economia circulară.

Conceperea unor abordări sistemice și coerente

În ultimii ani, multe dintre rapoartele noastre, inclusiv Mediul european – starea și perspectiva 2015 (SOER), au evidențiat în mod repetat importanța vitală a abordărilor sistemice. Problemele de mediu ale prezentului, între care se regăsesc și schimbările climatice, implică un grad ridicat de complexitate. De exemplu, nu putem îmbunătăți calitatea aerului în Europa fără un transport cu emisii scăzute de dioxid de carbon, fără orașe mai bine proiectate, fără o cooperare internațională sporită pentru soluționarea problemei deplasării transfrontaliere a poluanților atmosferici sau fără o rețea de spații verzi în jurul zonelor urbane. Și schimbările climatice pot agrava poluarea atmosferică. Același lucru este valabil și pentru atenuarea schimbărilor climatice. Trebuie să abordăm problema emisiilor din toate sectoarele economice și să înțelegem modelele de producție și de consum care le generează. Având în vedere că în prezent aproximativ 10 % din emisiile globale provin din UE, este clar că această problemă globală nu va fi rezolvată doar prin reducerea emisiilor din Europa.

În mod similar, evaluările noastre subliniază în mod constant necesitatea unor obiective de politică coerente și pe termen lung. Introducerea unor schimbări fundamentale în sistemele esențiale poate să dureze zeci de ani. Pentru realizarea unui sistem energetic sau de mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon este nevoie de investiții substanțiale în infrastructură și cercetare în domeniul tehnologiilor curate. Politicile lipsite de coerență și de obiective clare pot fi o piedică în calea investițiilor în soluții inovatoare.

Măsuri, investiții și cunoștințe

În contextul acestui cadru de politici al Uniunii Europene și al semnalelor încurajatoare venite de la cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră din lume, provocările viitoare pot fi grupate în trei categorii.

Prima categorie se referă la aportul de cunoștințe. Luarea unor decizii de politică solide depinde de cunoașterea, bazată pe dovezi, a tendințelor din trecut și a previziunilor pentru viitor. În această perioadă de tranziție, a devenit evident faptul că deciziile de politică vor trebui să se bazeze din ce în cel mai mult pe cunoștințe anticipative. În acest context, AEM își propune să aducă un plus de claritate în problema complexă a mediului.

În al doilea rând, există provocări legate de intervenții și de măsuri. Cadrul de politici UE trebuie să fie transpus în inițiative concrete și acțiuni în teritoriu desfășurate de autoritățile publice la toate nivelurile în statele membre. Pentru aceasta este nevoie de politici coerente și de obiective pe termen lung similare cu cele europene. Este esențială o implementare deplină, însoțită de politici și măsuri naționale ale statelor membre.

În al treilea rând, problemele legate de investiții fac ca tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon să nu se poată realiza doar prin investiții publice. Este nevoie și de mobilizarea investițiilor private pentru proiecte de infrastructură și cercetare în domeniul tehnologiilor curate.

La conferința COP 21 de la Paris, actorii economici și ai societății civile au avut un rol esențial în mobilizarea negociatorilor către obiectivul mai ambițios de 1,5 grade. Ei vor avea un rol important și în punerea în aplicare a măsurilor, în canalizarea investițiilor și în aducerea unei contribuții la acumularea cunoștințelor de care avem nevoie.

 

Hans Bruyninckx

Director executiv AEM


 

Permalinks

Geographic coverage

Temporal coverage

Acţiuni asupra documentului