următorul
anteriorul
articole

Article

Dacă izvorul va seca - Adaptarea la schimbările climatice şi apa

Schimba limba
Article Publicată 2009-04-14 Data ultimei modificări 2021-05-11
„O dată sau de două ori pe lună se sistează furnizarea apei, câteodată şi mai des”, ne povesteşte Barış Tekin în apartamentul său din Beşiktaş, un cartier istoric al Istanbulului, unde locuieşte împreună cu soţia şi fiica sa. „Păstrăm în apartament aproximativ 50 de litri de apă îmbuteliată pentru spălat şi curăţenie, ca să nu fim luaţi pe nepregătite. Dacă furnizarea apei se sistează pentru mai mult timp, mergem la tatăl meu sau la socrii mei”, ne povesteşte Barış, profesor de economie la Universitatea Marmara.

Vechiul apartament nu dispune de rezervor de apă propriu, de aceea apartamentul familiei Tekin este conectat direct la reţeaua de alimentare cu apă a oraşului. În ultimii doi ani, ori de câte ori este secetă în vestul Turciei, se sistează furnizarea apei, în mod regulat, în tot oraşul, pentru perioade lungi, de peste 36 de ore.

Criza alimentării cu apă nu este ceva neobişnuit – Barış îşi aminteşte că apa era o problemă şi în copilărie. Chiar dacă infrastructura a fost îmbunătăţită şi astfel pierderile de apă s-au redus, seceta de acum este deosebit de gravă şi, în consecinţă, „raţionalizarea apei” pe durata lunilor de vară este o realitate a vieţii cotidiene pentru cele 12 milioane de locuitori ai oraşului.

Impactul schimbărilor climatice

Există multe zone ale Europei care sunt afectate de fenomene extreme: temperaturi foarte ridicate, secete, ploi şi inundaţii.

Vara trecută, în timp ce ziarul spaniol El Pais prezenta imagini cu albia râurilor secate, în Marea Britanie The Guardian avertiza în titlurile sale cu privire la pericolul inundaţiilor. În timp ce autorităţile locale din Barcelona luau măsuri în vederea importului de apă prin transport maritim, guvernul britanic evalua stadiul de pregătire în privinţa protecţiei împotriva inundaţiilor.

Aceste fenomene sunt cauzate de mai mulţi factori, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Chiar dacă reducem emisiile de gaze, prezenţa gazelor cu efect de seră acumulate până în prezent va produce unele schimbări climatice – deci impacturi vor exista în continuare. De aceea, va trebui să ne adaptăm – adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea minimizării riscurilor. Analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de apă, în special asupra lipsei acesteia, seceta.

Lipsa apei şi seceta

Ca urmare a temperaturilor tot mai ridicate, rezervele de apă din Europa de Sud se vor împuţina. În acelaşi timp, agricultura şi turismul vor necesita mai multă apă, mai ales în regiunile mai calde şi mai uscate.

Creşterea temperaturii apei şi scăderea cotei râurilor vor afecta, la rândul lor, calitatea apei. Creşterea nivelului precipitaţiilor şi inundaţiile torenţiale vor creşte riscul poluării datorită revărsării apei pluviale şi a scurgerilor de siguranţă din staţiile de epurare a apelor uzate.

În primăvara anului 2008, nivelul apelor în rezervoarele de alimentare cu apă ale oraşului Barcelona erau atât de scăzute, încât s-au luat măsuri să se importe apă pe cale maritimă. S-a hotărât achiziţionarea a şase încărcături cu apă, fiecare conţinând apă potabilă suficientă pentru a umple zece piscine olimpice, pentru un cost aproximativ de 22 milioane EUR. Apa potabilă trebuia adusă din Tarragona (Catalonia de sud), Marsilia şi Almeria – una dintre cele mai uscate zone din sudul Spaniei. Din fericire luna mai a fost o lună ploioasă, rezervoarele s-au umplut până la un nivel satisfăcător, iar planurile de aprovizionare cu apă s-au amânat. Însă discuţiile cu privire la devierea unor cantităţi de apă din râul Ebru şi chiar din râul Rhône din Franţa continuă şi astăzi (1).

Cipru se confruntă cu o secetă de proporţii catastrofale. Cererea de apă a avut o tendinţă ascendentă în ultimii 17 ani, iar acum este de peste 100 de milioane de metri cubi (m3) de apă potabilă pe an. În ultimii trei ani, ţara a avut la dispoziţie doar 24, 39 şi respectiv 19 milioane de m3 de apă.

Pentru ameliorarea crizei de apă, vara trecută s-a adus apă din Grecia. Până în septembrie 2008 s-au importat din Grecia 29 de nave cu apă. Transporturile au fost întârziate de faptul că şi Grecia se confrunta cu lipsa de apă. Guvernul cipriot a fost nevoit să aplice unele măsuri de urgenţă care includeau reducerea alimentării cu apă cu 30%.

În Turcia, vara trecută, nivelul apelor a scăzut în mod constant, potrivit autorităţilor competente în domeniu. Rezervoarele care asigură apa potabilă pentru oraşul Istanbul erau umplute la 28% din capacitate. Rezervoarele care deservesc Ankara, un oraş cu patru milioane de locuitori, erau umplute la doar 1% din capacitate.

Un raport al Oficiului Apei din Creta a prezentat situaţia alarmantă a resurselor de ape subterane ale insulei. Din 2005, bazinele acvatice – rezervoare subterane – au scăzut cu 15 metri datorită supraexploatării. Pe deasupra, apa de mare a început să se infiltreze, poluând şi proviziile care mai există.

Reducerea la minimum a efectelor şi adaptarea

Emisiile de gaze cu efect de seră contribuie la schimbările clişei,Este de aşteptat ca partea sudică a Europei să devină mai caldă şi mai uscată, în timp ce nordul şi nord-vestul să fie mai temperat şi mai umed. Temperaturile de pe întregul glob vor continua să crească.

Statele membre ale UE sunt de acord cu privire la faptul că creşterea temperaturii globale trebuie limitată la 2°C peste nivelul de dinainte de industrializare pentru a se evita o schimbare severă a climatului.

Acesta este scopul principal al demersurilor UE în vederea reducerii la minimum a efectelor. Aceste demersuri se concentrează asupra reducerii emisiilor de gaze „cu efect de seră”. Limitarea creşterii temperaturilor la 2°C înseamnă o reducere a emisiilor de gaze cu 50%, la nivel global, până în 2050.

Totuşi, chiar dacă emisiile de gaze sunt stopate imediat, schimbările climatice vor mai continua timp îndelungat datorită acumulării gazelor cu efect de seră în atmosferă. Impacturile sunt deja evidente, de exemplu în oceanul Arctic. Trebuie să începem să ne adaptăm! Adaptarea înseamnă evaluarea şi abordarea vulnerabilităţii sistemelor naturale şi umane în mod corespunzător.

Reducerea la minimum a efectelor schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea sunt două domenii strâns legate. Cu cât se reuşeşte a reduce la minimum efectele emisiilor de gaze, cu atât se reduce necesitatea de a ne adapta.


Controlul situaţiilor de criză nu înseamnă adaptare

Pe termen scurt, secetele şi crizele de alimentare cu apă trebuie rezolvate, pentru a asigura oamenilor apa necesară. În acelaşi timp însă este nevoie şi de elaborarea unor politici de adaptare pe termen lung. În încercările lor disperate de a reîncărca rezervele de apă, autorităţile locale şi naţionale investesc în proiecte de creare de rezervoare suplimentare pentru stocarea apei, transferuri de apă şi staţii de desalinizare care transformă apa mării în apă potabilă.

Ţările mediteraneene mizează tot mai mult pe desalinizare pentru obţinerea de apă potabilă. În prezent, Spania are 700 de staţii de desalinizare care produc zilnic apă potabilă suficientă pentru 8 milioane de oameni. În Spania, se preconizează dublarea cantităţii de apă desalinizată, în următorii 50 de ani.

Lipsa de apă nu se limitează la sudul Europei. La rândul său, Regatul Unit construieşte, de asemenea, prima staţie de desalinizare în estul Londrei. Staţia va costa 200 de milioane de lire sterline, adică peste 250 de milioane de euro, şi va avea o capacitate de 140 de milioane de litri de apă zilnic, suficientă pentru alimentarea a 400 000 de locuinţe. Ironia constă în faptul că autoritatea locală de gestionare a apei, care construieşte staţia, pierde zilnic mai multe milioane de litri de apă potabilă purificată, din cauza ţevilor sparte şi a proastei infrastructuri.

Desalinizarea poate avea rolul său legitim în procesul de gestionare a apei pe termen lung, dar procesul de transformare a apei sărate în apă potabilă necesită multă energie. Unele staţii funcţionează cu energie solară, ceea ce constituie un aspect pozitiv. Cu toate acestea desalinizarea rămâne un proces costisitor. Pe de altă parte, depozitarea soluţiei de sare, produsul auxiliar, este complicată şi neecologică.

Gestionarea resurselor de apă

„Aici, vara, avem adeseori temperaturi de peste 40°C şi umiditatea este la fel de ridicată”, ne spune Barış din Istanbul. „Autorităţile locale s-au obişnuit să ne prevină şi, de obicei, ne spun şi cât timp va fi sistată furnizarea apei – astfel, măcar putem să ne facem planuri. În schimb, nu prea fac nimic pentru a rezolva însăşi criza de alimentare cu apă – probabil, nici ei nu pot să facă să plouă mai mult” – a spus el.

Autorităţile locale şi naţionale din Turcia, ca şi din întreaga Europă, ar putea „gestiona” mai bine resursele de apă. Aceasta ar însemna reducerea şi gestionarea mai bună a cererii de apă, în locul încercării de a creşte, pur şi simplu, rezervele de apă.

Directiva cadru privind apa (DCA), cea mai importantă reglementare cu privire la gestionarea apei în Europa, obligă statele membre să aplice un preţ (o taxă) pentru serviciile prin care se furnizează apă, ca un mijloc eficient pentru conservarea apei. Fără îndoială, taxarea este una dintre cele mai eficiente metode de a influenţa modul în care se consumă apa. Cu toate acestea, gestionarea eficientă a apei trebuie să includă şi eforturi pentru prevenirea pierderilor de apă şi o mai bună informare în legătură cu folosirea eficientă a apei.

Informarea mai eficientă ne va ajuta în procesul de adaptare

Water exploitation indexIndicatorul de exploatare a apei (WEI) este un bun exemplu in materie de informaţii necesare care ne pot da o viziune de ansamblu cu privire la dimensiunile problemelor cu care ne confruntăm şi

localizarea acestora.

În termeni simpli, indexul prezintă resursele de apă disponibile într-o ţară sau regiune comparativ cu cantitatea de apă folosită. O valoare de peste 20 a indicatorului arată lipsa resurselor suficiente de apă. Aşa cum rezultă şi din acest grafic, sunt nouă state care se confruntă cu „agravarea condiţiilor de acces la apă”: Belgia, Bulgaria, Cipru, Germania, Italia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Malta, Spania şi Regatul Unit (Anglia şi Ţara Galilor).

Indicatorul de exploatare a apei care se referă la Anglia arată că sud-estul Angliei şi în special Londra se confruntă în mod deosebit cu agravarea condiţiilor de acces la apă. Informaţiile de acest tip sunt absolut necesare pentru o adaptare eficientă la schimbările climatice. Cunoscând cantitatea de apă disponibilă într-o regiune, sursa acesteia şi cine o foloseşte, vom putea elabora strategii locale eficiente adaptate la schimbările climatice.


Tendinţe viitoare

Un raport al AEM, care va apărea în curând, are ca subiect Alpii, frecvent denumiţi „turnul de apă al Europei” datorită faptului că 40% din apa potabilă a Europei provine din acest lanţ muntos. În ultimul secol, regiunea Alpilor a suferit o creştere a temperaturii de 1,48°C – de două ori valoarea mediei globale. Potrivit raportului, gheţarii se topesc, limita de zăpadă urcă tot mai sus şi întregul lanţ muntos îşi schimbă modul de colectare şi stocare a apei pe timp de iarnă şi de distribuire a acesteia în lunile de vară.

Alpii sunt de o importanţă esenţială pentru rezervele de apă, nu numai în cazul celor opt ţări alpine, ci şi pentru o mare parte a Europei continentale, pentru că multe dintre râurile mari îşi au aici sursa de alimentare. Tocmai de aceea, ei sunt simboluri convenţionale ale dimensiunilor pericolului şi ale tipurilor de acţiuni ce se impun. Strategiile şi politicile de adaptare vor trebui să conţină elemente de nivel local, transfrontalier şi comunitar.

Activităţile care aparent, nu au nicio legătură între ele, cum ar fi agricultura şi turismul, producţia energetică şi sănătatea publică, trebuie privite împreună.

În cele din urmă, adaptarea înseamnă regândirea locului şi modului în care trăim acum şi în viitor. De unde vom avea apă potabilă? Cum ne vom proteja de fenomenele naturale extreme?

Studii ale AEM privind amenajarea teritoriului au arătat că zonele de coastă sunt unele dintre cele mai des clădite suprafeţe. Raportul AEM cu titlul „Schimbările curente din zonele de coastă ale Europei” vorbeşte despre „zidul mediteranean”, arătând că 50% din linia coastei Mării Mediterane este constrită. Crizele de alimentare cu apă şi secetele constituie deja probleme grave pentru multe din aceste regiuni. Mai multe apartamente, mai mulţi turişti, mai multe terenuri de golf înseamnă un necesar mai ridicat de apă. Zonele de coastă din nordul şi vestul Europei, frecvent ameninţate de inundaţii, se dezvoltă, la rândul lor, într-un ritm rapid.

Ideea adaptării a fost integrată in mod limitat în politicile majore ale UE. În acelaşi timp, Comisia Europeană se pregăteşte să publice o Carte albă a adaptării în 2009. Un raport recent al AEM arată că, până acum, numai şapte dintre cele 32 de ţări membre ale AEM au adoptat în mod concret Strategii Naţionale de Adaptare la schimbările climatice. În schimb, toate ţările membre ale UE lucrează la pregătirea, formularea şi implementarea de măsuri naţionale bazate pe observaţiile legate de situaţia din fiecare ţară.

Nici gândirea în comun, necesară adaptării eficiente, nu este încă foarte avansată, însă procesul a început deja.

Bibliografie

IPCC, 2007. Raportul IPCC, Impacturile schimbărilor climatice, adaptare şi vulnerabilitate, aprilie 2007.

AEM, 2006. Schimbările curente din zonele de coastă ale Europei. Raport AEM nr. 6/2006.

AEM, 2008. Impacturi ale schimbărilor climatice în Europa — 2008 evaluare pe bază de indicatori. Raport AEM nr. 4/2008.

AEM, 2009. Adaptarea la crizele de apă din Alpi (în curs de publicare).


(1) La data de 27 mai 2008, Departamentul de Mediu pentru regiunea Cataloniei din Spania a declarat că precipitaţiile abundente care au căzut în ultima vreme au ameliorat efectele secetei în Barcelona, capitala regiunii, şi că este foarte posibil ca guvernul să poată anula restricţiile impuse privind folosirea apei. Rezervoarele care erau umplute la 20% din capacitatea lor sunt acum umplute până la 44% din capacitate.

 

Permalinks

Geographic coverage

Acţiuni asupra documentului