următorul
anteriorul
articole

Press Release

Evaluarea pan-europeană ridică întrebarea : „Ce ştim despre apă şi economia verde?”

Schimba limba
Press Release Publicată 2011-09-08 Data ultimei modificări 2016-06-03
Miniştrii se vor întruni astăzi la Astana, Kazahstan pentru a discuta aspecte legate de apă şi de ecologizarea economiei în cadrul celei de-a şaptea conferinţe ministeriale „Mediul pentru Europa”, care se va avea loc în perioada 21 - 23 septembrie 2011. Pentru susţinerea conferinţei, Agenţia Europeană de Mediu (AEM) lansează un raport inovator a raportului de evaluare a evaluărilor, care recomandă modalităţi pentru o mai bună corelare a informaţiilor de mediu şi a procesului de luare a deciziilor.

Raportul de evaluare a evaluărilor ne arată că trebuie să consolidăm în continuare legătura dintre politici şi informaţii. Acest lucru se realizează în ambele sensuri – factorii de decizie trebuie să utilizeze mai eficient abundenţa de informaţii despre mediu disponibile în prezent; în acelaşi timp, evaluările de mediu trebuie să fie orientate în aşa fel încât să reflecte pe cât posibil politicile.

Directorul executive al AEM, Profesor Jacqueline McGlade

Conferinţa ministerială va reuni delegaţi din 53 de ţări din regiunea pan-europeană, precum şi delegaţi din Statele Unite, Canada şi Israel. Conferinţa se axează asupra problemelor legate de protecţia apelor şi a ecosistemelor aferente, şi asupra modului în care şi orientarea asupra unei economii verzi. Aceasta este organizată de Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE) în colaborare cu Guvernul Kazahstanului.

Pentru a susţine conferinţa, AEM i s-a solicitat să elaboreze un raport intitulat „Mediul Europei – O evaluare a evaluărilor”. Acest raport oferă o prezentare complexă a surselor disponibile cu informaţii despre mediu din regiune, care au legătură directă cu obiectivul conferinţei. Pentru elaborarea acestui raport, experţii au studiat peste 1000 de rapoarte, iar peste jumătate dintre acestea au fost analizate în detaliu. Acest raport, care a fost elaborat cu sprijinul Grupului director privind evaluările de mediu al UNECE, este completat de o serie de rapoarte regionale care se orientează asupra sub-regiunilor pan-europene specifice.

Directorul executive al AEM, Profesor Jacqueline McGlade, a spus: „Raportul de evaluare a evaluărilor ne arată că trebuie să consolidăm în continuare legătura dintre politici şi informaţii. Acest lucru se realizează în ambele sensuri – factorii de decizie trebuie să utilizeze mai eficient abundenţa de informaţii despre mediu disponibile în prezent; în acelaşi timp, evaluările de mediu trebuie să fie orientate în aşa fel încât să reflecte pe cât posibil politicile.

„Pentru a susţine dezvoltarea socială şi economică în regiunea pan-europeană, va trebui să ne ecologizăm economiile – aceasta reprezentând o gestionare echitabilă a resurselor limitate fără a compromite funcţiile esenţiale ale ecosistemului. Capacitatea noastră ca societate de a face faţă cu succes acestei probleme depinde de accesul la informaţiile şi evaluările relevante, credibile şi legitime din regiune.”

Mediul Europei – o Evaluare a evaluărilor

Paportul privind Evaluarea evaluărilor vizează teme legate de apă şi ecosistemele aferente, precum şi ecologizarea economiei. În concluzie sunt oferite o serie de recomandări cu privire la modul de consolidare a bazei de cunoştinţe care stă la baza proceselor decizionale, de îmbunătăţire a instrumentelor de evaluare şi de asigurare a unui schimb informaţional mai intens în regiunea pan-europeană şi la nivel mondial.

De asemenea, raportul evaluează beneficiile unui „Proces de raportare regulată” cu privire la evaluarea de mediu, pe baza Sistemului comun de informaţii despre mediu (SEIS), care reprezintă o iniţiativă realizată de Comisia Europeană în colaborare cu AEM şi ţările membre şi colaboratoare ale AEM. O astfel de abordare ar armoniza şi ar îmbunătăţi sistemele şi procesele informaţionale existente prin asigurarea accesului la informaţii al factorilor de politică şi al publicului din regiune. Pe baza constatărilor din Evaluarea evaluărilor, se aşteaptă ca la Astana miniştrii să decidă dezvoltarea unnui proces regulat de evaluare a mediului şi să dezvolte SEIS în regiune.

Apa – constatări esenţiale

O gestionare durabilă a apei şi a ecosistemelor aferente este extrem de importantă în regiunea pan-europeană. Seceta s-a extins în ultimii ani în Europa de Sud şi Asia Centrală, în timp ce inundaţiile provoacă un număr crescut de decese şi daune economice. Apa curată este, de asemenea, o problemă, deoarece un număr aproximativ de 120 milioane de oameni din regiune nu au acces la apă potabilă sigură sau la instalaţii sanitare.

Există o multitudine de informaţii despre starea apei, care sunt furnizate de ţări din regiune. Autorii raportului au analizat peste 300 de rapoarte despre apă din 48 de ţări, publicate în ultimii cinci ani. Însă deseori informaţiile lipsesc sau nu sunt relevante pentru politicile în domeniu. Multe evaluări sunt în prezent prea limitate la starea şi tendinţele mediului, acestea trebuind să se concentreze mai mult asupra măsurilor şi a gestionării, în special în ceea ce priveşte lipsa apei, evenimentele extreme şi ecosistemele acvifere.

Economia verde – constatări esenţiale

„Economia verde” este încă, un concept în dezvoltare. Esenţa sa o constituie ideea de revitalizare a economiilor în redresarea acestora în urma crizei economice recente,  reducând în acelaşi timp semnificativ riscurile de mediu şi abordând problema lipsurilor ecologice. La nivel global, ecologizarea economiei se află în centrul eforturilor reînnoite de a integra consideraţiile de mediu şi cele sociale cu procesul uniform de luare a deciziilor economice până la sau după Conferinţa Naţiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă de la Rio din 2012.

Informaţiile despre economia verde sunt în general fragmentate şi oarecum limitate. Deşi există mai multe evaluări care abordează impactul asupra mediului a diferite sectoare economice, se înregistrează o lipsă evidentă de rapoarte care să evalueze în mod coerent evoluţia spre o economie verde în aceste sectoare.

Note pentru editori

Început în 1991, procesul „Mediul pentru Europa” (EfE) este un forum pan-european unic care abordează probleme de mediu şi promovează o colaborare amplă pe orizontală în domeniul mediului ca pilon în dezvoltarea durabilă a regiunii. Acesta reprezintă un parteneriat între state, organizaţii interguvernamentale, centre regionale de mediu şi societatea civilă, inclusiv sectorul privat. Acesta susţine convergenţa politicilor şi abordărilor de mediu, în acelaşi timp ajutând ţările din Europa de Est, Caucaz, Asia Centrală şi Europa de Sud-Est să îşi îmbunătăţească performanţa de mediu.

Rapoartele de evaluare pan-europene privind starea mediului, realizate de AEM în colaborare cu parteneri pentru conferinţele EfE din 1995, 1998, 2003 şi 2007 au ajutat la identificarea ameninţărilor şi provocărilor majore în dezvoltarea politicilor regionale de mediu.

UNECE cuprinde următoarele ţări membre: Albania, Andora, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Malta, Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Federaţia Rusă, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii şi Uzbekistan.

Raportul „Mediul în Europa – o evaluare a evaluărilor” cuprinde: Albania, Andora, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Kazahstan, Kosovo (regiunea administrată de Naţiunile Unite, Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate), Kârgâzstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Malta, Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Federaţia Rusă, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Regatul Unit şi Uzbekistan.

Legături

 

Informaţii de contact

Pentru solicitări media:

 

AEM

Dl. Arthur Girling

Ofiţer de presă

Kongens Nytorv 6

1050 Copenhaga K, Danemarca

Tel: +45 3336 7109

arthur.girling@eea.europa.eu

www.eea.europa.eu

 

 

 

UNECE

Departamentul de informaţii

Palais des Nations

CH-1211 Geneva 10

Elveţia

Tel.:+41 (0) 22 917 44 44

info.ece@unece.org

www.unece.org

Permalinks

Acţiuni asupra documentului