Fundamentele economiei şi mediului

Schimba limba
Article Publicată 2014-08-17 Data ultimei modificări 2016-08-31 15:12
În martie 2014, Parisul, capitala Franţei, a fost afectat de o poluare cu particule. Utilizarea autoturismelor personale a fost sever restricţionată timp de mai multe zile. De partea cealaltă a planetei, o companie chineză lansa un nou produs: asigurarea împotriva smogului pentru călătorii interni ale căror sejururi erau afectate de calitatea precară a aerului. Prin urmare, cât de valoroasă este calitatea aerului? Poate economia să ne ajute să reducem poluarea? Vom analiza în detaliu câteva concepte economice de bază.

 Image © Gülcin Karadeniz

Cuvântul „economie" provine din vechiul cuvânt grecesc „oikonomia", care înseamnă gestionarea gospodăriei. Activităţile pe care le cuprinde sunt şi mai vechi. Primele comunităţile constau în principal în familii extinse care lucrau împreună pentru a asigura supravieţuirea grupului şi satisfacerea nevoilor de bază. Diferiţii membri ai comunităţii erau responsabili pentru diferite activităţi: asigurarea hranei, găsirea sau construirea unui adăpost etc.

Pe măsură ce societăţile noastre şi tehnologia disponibilă au devenit mai sofisticate, membrii au început să se specializeze în diferite sarcini necesare comunităţii. Specializarea a fost însoţită de creşterea schimbului de bunuri şi servicii, atât în cadrul comunităţii, cât şi cu alte comunităţi.

Preţurile de piaţă

Utilizarea unei monede comune a facilitat comerţul. Fie sub formă de mărgele, monede din argint sau euro, „banii" reflectă un acord implicit că orice persoană care îi posedă îi poate da în schimbul bunurilor şi serviciilor. Preţul real – câte unităţi de monedă comună sunt schimbate pe un produs – reprezintă, de asemenea, un acord între cumpărător şi vânzător.

Există diferite modele care se utilizează pentru explicarea modului în care pieţele determină preţul de vânzare/cumpărare. Una dintre premisele de bază este că un cumpărător sau un consumator atribuie o anumită valoare produsului şi este dispus să plătească pentru aceasta. În cazul majorităţii produselor, cu cât este mai mare preţul, cu atât sunt mai puţini consumatorii dispuşi să cumpere.

O altă premisă este aceea că furnizorul nu va produce un produs dacă acesta nu poate fi vândut la un preţ mai mare decât costul suportat pentru producerea unei unităţi din acel produs. În realitate, pentru a-i forţa pe competitori să se retragă de pe piaţă sau pentru a reduce stocurile redundante, furnizorii ar putea să îşi vândă produsele la preţuri mai mici decât costul de producţie, aceasta fiind aşa-numită practică de „dumping".

Cuvântul-cheie aici este „cost". Cum calculăm costul? Includ preţurile pe care le plătim pentru produse şi servicii costul utilizării resurselor naturale – în termeni mai tehnici „capitalul natural" – sau costul poluării generate în timpul producţiei şi consumului?

Răspunsul simplu este nu. Aproape niciunul dintre preţurile de pe piaţă nu reflectă costul real al unui produs – adică acela care include atât costurile de producţie, cât şi costurile de mediu (inclusiv costurile în materie de sănătate asociate degradării mediului). Sistemul nostru economic actual este construit pe o practică de mii de ani, bazată pe percepţia că serviciile pe care ni le oferă natura sunt gratuite. În majoritatea cazurilor, ceea ce plătim pentru materiale (petrol, minereu de fier, apă, cherestea etc.) acoperă costurile de extracţie, transport şi tranzacţionare. Acesta este unul dintre principalele puncte slabe ale actualului sistem economic şi nu este uşor de remediat, din două motive principale.

Dificultatea estimării costurilor

În primul rând, este foarte dificil să se obţină un deviz pentru toate serviciile şi beneficiile pe care natura ni le oferă sau pentru toate prejudiciile pe care le cauzează activităţile noastre. Cât de mult sunt dispuse persoanele sau societăţile să plătească pentru aerul curat poate varia considerabil. Pentru o populaţie expusă la niveluri extrem de ridicate ale poluării cu particule, aerul curat poate valora o avere, însă pentru cei care se bucură de el în fiecare zi, poate reprezenta ceva ce abia remarcă.

Economiştii de mediu dezvoltă concepte contabile care încearcă să calculeze un „preţ" al acestor beneficii pe care le obţinem din mediu, precum şi al pagubelor cauzate mediului de activităţile noastre.

O parte a activităţii din domeniul contabilităţii mediului se concentrează pe costul daunelor, pentru a calcula o valoare monetară a serviciilor. În cazul calităţii aerului, de exemplu, se calculează costurile medicale cauzate de calitatea precară a aerului, pierderea de vieţi, diminuarea speranţei de viaţă, pierderea de zile de muncă etc. În mod similar, cât de mult valorează traiul într-o zonă liniştită? Diferenţa între preţurile locuinţelor de tipuri similare poate fi utilizată pentru a obţine o estimare a valorii de piaţă a unui mediu liniştit.

Totuşi, toate aceste calcule rămân orientative. Nu este întotdeauna clar în ce măsură calitatea precară a aerului contribuie la probleme respiratorii specifice sau zgomotul la preţurile mai scăzute ale locuinţelor.

În cazul unora dintre resurse, contabilitatea mediului estimează, de asemenea, cât de mult din resursa respectivă este disponibil într-o zonă dată, de exemplu, apa potabilă într-un bazin hidrografic. Se adaugă ratele de precipitaţii, debitele râurilor, apele de suprafaţă şi subterane etc.

Fish for free

(c) Gülcin Karadeniz

Plata pentru serviciile de mediu

În al doilea rând, chiar dacă am putea obţine o etichetă de preţ clară, reflectarea acestui „cost suplimentar" în preţurile actuale pe termen scurt ar avea consecinţe sociale grave. Creşterea dramatică a preţurilor la alimente din 2008, când preţul unor alimente de bază s-a dublat în curs de şase luni, a afectat pe toată lumea, însă cei mai săraci au fost afectaţi cel mai mult. O trecere rapidă de la un sistem în care serviciile naturale sunt gratuite la unul în care toate costurile sunt incluse ar fi destul de controversată din punct de vedere social.

Totuşi, există deja unele costuri de mediu care sunt incluse în preţurile pe care le plătim pentru unele dintre produse şi servicii. Taxele şi subvenţiile reprezintă instrumentul cel mai frecvent utilizat de guvern pentru a „regla" preţurile pieţei. Taxele de mediu adaugă un cost suplimentar la preţul produselor, ceea ce majorează preţurile de vânzare. Acest instrument poate fi utilizat pentru reducerea consumului anumitor produse nedurabile. De exemplu, taxele de trafic aplicabile în unele oraşe europene le permit doar utilizatorilor de autoturisme private care au plătit o taxă suplimentară să circule în centrul oraşelor.

În mod similar, subvenţiile pot încuraja consumatorii să aleagă produse mai puţin dăunătoare mediului prin reducerea preţului de cumpărare al acestora. Aceste instrumente pot fi utilizate şi pentru abordarea unor probleme de echitate socială, oferind asistenţă grupurilor dezavantajate şi afectate.

Economiştii de mediu dezvoltă, de asemenea, conceptele din jurul „reformei fiscale de mediu" pentru a analiza cum pot fi modificate taxele pentru a favoriza alternativele mai puţin dăunătoare mediului şi cum pot fi reformate subvenţiile care cauzează prejudicii mediului.

În unele cazuri, un actor de piaţă (furnizor sau cumpărător) poate fi suficient de mare pentru a influenţa piaţa. În cazul unor tehnologii ecologice, decizia autorităţilor publice de a trece la utilizarea acestor tehnologii le-a permis să pătrundă pe piaţă şi să concureze cu actorii consacraţi.

Deşi domeniul economic ne ajută să înţelegem unele concepte care stau la baza tiparelor noastre de producţie şi consum, a preţurilor şi stimulentelor, în lumea noastră globalizată, numeroşi alţi factori, precum tehnologia şi politica, pot avea rolul lor.

Conţinut similar

Ştiri şi articole

Related briefings

Publicaţii similare

Geographic coverage

Europe
Acţiuni asupra documentului
Agenţia Europeană de Mediu (AEM)
Kongens Nytorv 6
1050 Copenhaga K
Danemarca
Telefon: +45 3336 7100