Unelte personale

Notificări
Primiți notificări cu privire la rapoarte şi produse noi. Frecvenţă: 3-4 e-mailuri / lună
Abonamente
Înscriere pentru a primi rapoartele noastre (pe hârtie şi/sau în format electronic) şi buletinul nostru informativ electronic trimestrial
Urmăriți-ne
Pictograma Twitter Twitter
Pictogramă Facebook Facebook
Pictogramă YouTube Canal YouTube
Logo RSS Feed RSS
Mai mult

Write to us Write to us

For the public:


For media and journalists:

Contact EEA staff
Contact the web team
FAQ

Call us Call us

Reception:

Phone: (+45) 33 36 71 00
Fax: (+45) 33 36 71 99


următorul
anteriorul
articole

Salt la conţinut. | Salt la navigare

Sound and independent information
on the environment

Locaţia curentă este: Prima pagină / Semnale de mediu - Bunăstarea şi mediul / Semnale de mediu 2011 / Articole / Împărţirea bogăţilor naturii

Împărţirea bogăţilor naturii

Schimba limba
Din cele 8,2 miliarde de tone de materiale consumate în cele 27 de state membre UE în 2007, mineralele reprezintă 52 %, combustibilii fosili 23 %, biomasa 21 % şi metalele 4 %. (SOER 2010)

 Image © EEA/John McConnico

La mii de kilometri de Europa, în statul Orissa, cuibărit în golful Bengal, trec mii de camioane greoaie. Suntem în estul Indiei, izvorul legendar al bogăţiei minerale a Indiei şi o sursă majoră de materiale pentru creşterea industrială mondială din trecut. Bogăţia minerală din această parte a Indiei a rămas printre cele mai valoroase din lume, iar revoluţia sa industrială e probabil doar la început.

Populaţia tribală care locuieşte în pădurile de aici are multe de pierdut şi puţin de câştigat. Triburile din păduri nu sunt bine protejate – drepturile lor nu fost niciodată consemnate undeva sau recunoscute în mod corespunzător. Într-un sătuc tribal din adâncul pădurii care acoperă districtul Gajapati, trăiesc Gangi Bhuyan şi soţul său Sukru Bhuyan împreună cu copiii lor, ducându-şi viaţa în pădure şi în jurul acesteia.

Timp de cinci luni pe an aceştia îşi hrănesc familia dintr-o bucată de pământ mai mică de jumătate de pogon, pe care o cultivă la marginea pădurii care le înconjoară satul, numit Raibada. În paralel, aceştia culeg legume, seminţe, fructe, plante medicinale şi materiale de construcţii (precum plante ierboase) din pădure. Timp de încă patru luni aceasta este principala lor sursă de hrană. Fără pădure ar muri de foame. În cele trei luni care rămân, aceştia sunt obligaţi să migreze spre marile zone urbane precum Bangalore sau Mumbai unde lucrează ca muncitori.

Bogăţie sub pământ – sărăcie la suprafaţă

Orissa, situată în Golful Bengal, în India peninsulară orientală, este foarte bogată în diverse minerale. Într-adevăr, acest stat este considerat drept unul dintre statele cele mai bogate în resurse din ţară. Din punct de vedere al calităţii, mineralele care se găsesc în Orissa sunt considerate ca fiind dintre cele mai bune din lume.

Datorită resurselor bogate şi în mare parte neexplorate de cărbune, minereu de fier, bauxită, cromit, calcar, dolomit, mangan, granit, staniu, nichel, vanadiu şi pietre preţioase, statul cunoaşte un salt uriaş în industrializare. De asemenea, Orissa cuprinde şi o cotă semnificativă din rezerva mondială de anumite minerale, nu doar în termeni cantitativi, dar şi calitativi. Acesta este motivul pentru care societăţile internaţionale stau la coadă pentru a obţine acces.

O parte din minerale sunt folosite în India, dar o cantitate considerabilă merge în alte părţi: China, Japonia, Africa de Sud, Rusia, Coreea, Thailanda, Malaysia, Indonezia, Ucraina, Nepal, Statele Unite şi, bine-înţeles, Uniunea Europeană (Ota, A.B., 2006).

Linii de fractură ale lumii noastre globalizate

Orissa, cu combinaţia sa de bogăţie sub pământ şi sărăcie la suprafaţa lui, ilustrează câteva linii de fractură ale lumii noastre globalizate. Aici coexistă inegalitatea, cursa neobosită după resurse naturale şi migraţiile forţate. În timp ce mineritul din Orissa creează avantaje economice în zonă, aceste beneficii nu sunt împărţite echitabil. Pentru triburile din păduri costul este ridicat, deoarece casele lor sunt în pericol pe măsură ce societăţile de minerit caută tot mai mult să câştige acces la pământul lor.

Şaizeci la sută din populaţia tribală din Orissa trăieşte pe un teren sub care e îngropată o comoară minerală. Totuşi, în mod tradiţional, aceştia nu au drepturi înregistrate asupra acestui teren. De câtva timp se practică strămutarea populaţiilor tribale pentru a permite efectuarea unor proiecte de dezvoltare economică, inclusiv activităţi miniere. Însă în ultimele decenii scara strămutărilor s-a schimbat, numărul şi răspândirea acestora crescând odată cu progresele economice înregistrate din 1991 (Ota, A.B., 2006).

Consecinţele crescânde ale utilizării de resurse de către Europa

În Europa, ne bazăm foarte mult pe resursele naturale pentru a ne alimenta dezvoltarea economică şi bogăţia. În prezent, utilizarea noastră de resurse depăşeşte disponibilitatea locală şi depindem din ce în ce mai mult de resurse din alte părţi ale lumii.

De fapt, peste 20 % din materiile prime pe care le folosim în Europa sunt importate. De asemenea, folosim mult mai multe materii prime în mod indirect, deoarece importăm şi produse finite fabricate în altă parte.

Dependenţa noastră de importuri este deosebit de acută în ceea ce priveşte combustibilii şi produsele miniere. Însă Europa este şi importator net de furaje şi cereale pentru producţia de carne şi produse lactate. De asemenea, peste jumătate din peştele aprovizionat în UE provine din import – după ce am sărăcit propriile noastre stocuri de peşte, acum facem acelaşi lucru în altă parte.

Presiunile asupra mediului legate de extracţia de resurse şi de producţia de bunuri comerciale – precum deşeurile generate sau consumul de apă şi energie – afectează ţările de origine. Consecinţele asupra resurselor pot fi semnificative – în cazul calculatoarelor sau al telefoanelor mobile acestea pot fi de un ordin de câteva ori mai mare decât gradul de impact al produsului ca atare. Totuşi, în ciuda nivelului lor ridicat, aceste presiuni sunt rareori reflectate în preţuri sau în alte semnale care să ghideze procesul de luare a deciziilor de către consumator.

Un alt exemplu de resurse naturale încorporate în produsele comerciale este apa necesară în regiunile de cultivare pentru multe produse alimentare şi textile exportate. Astfel de producţii duc în mod indirect şi deseori implicit la export de resurse de apă. De exemplu, 84 % din consumul de apă pentru bumbac al UE se află în afara UE, în principal în regiuni sărace în apă unde se practică irigaţii intensive.


Pentru mai multe informaţii şi o listă completă de referinţe, a se vedea SOER 2010:
www.eea.europa.eu/soer/synthesis

Încotro se îndreaptă beneficiile naturii

Utilizarea resurselor naturale se leagă de o serie de aspecte de mediu şi socio‑economice. Economia Ecosistemelor şi a Biodiversităţii (procesul TEEB) – o analiză majoră a semnificaţiei economice mondiale a biodiversităţii – pune sub lumină legăturile dintre pierderea biodiversităţii şi sărăcie.

Cercetătorii TEEB au încercat să identifice beneficiarii direcţi ai multor servicii ale ecosistemelor şi biodiversităţii. Pavan Sukhdev, şeful Iniţiativei pentru o economie ecologică a PNUM, spune că aceştia sunt „în principal săracii. Mediile cele mai afectate sunt fermele, creşterea animalelor şi pescuitul de subzistenţă, precum şi silvicultura informală – majoritatea săracilor din lume sunt dependenţi de acestea” (CE, 2008).

Impactul pierderii biodiversităţii în India are implicaţii grave şi asupra femeilor, deoarece aceasta afectează grav rolul lor de culegători din pădure. Studiile efectuate în regiunile tribale din Orissa şi Chattisgarh au evidenţiat modul în care despădurirea a dus la pierderea mijloacelor de trai, la obligarea femeilor la parcurgerea unor distanţe de patru ori mai mari pentru a culege produsele forestiere şi la imposibilitatea de a avea acces la plante medicinale, care s-au rărit foarte mult. Această pierdere reduce venitul, intensifică munca de corvoadă şi afectează sănătatea fizică. De asemenea, există dovezi care arată că statutul relativ al femeii în cadrul familiei este mai ridicat în satele bine împădurite, unde contribuţia lor la venitul gospodăriei este mai mare, decât în satele lipsite de resurse naturale (Sarojini Thakur, 2008).

În Europa, suntem deseori feriţi de consecinţele directe ale degradării mediului înconjurător – cel puţin pe termen scurt. Însă pentru oamenii săraci, care depind direct de mediul înconjurător pentru hrană şi adăpost, efectele pot fi foarte grave. Cei mai slabi membri ai societăţii poartă deseori cea mai grea povară a distrugerii sistemelor naturale, primind foarte puţin sau deloc din beneficii.

Pierderile anuale de capital natural sunt estimate de obicei la câteva puncte de procent nesemnificative din PIB. Dacă însă reexprimăm aceste puncte de procent în termeni umani, pe baza principiului echităţii şi a cunoştinţelor noastre despre unde se îndreaptă beneficiile naturii – şi anume spre cei săraci – atunci argumentul pentru reducerea acestor pierderi câştigă o forţă considerabilă.

Această situaţie e valabilă pe întregul glob. Este vorba despre dreptul populaţiilor sărace ale lumii la beneficiile naturii pentru traiul lor, care reprezintă jumătate sau mai mult din bunăstarea lor, şi pe care le consideră imposibil de înlocuit (CE, 2008).

ForestCapitalul natural şi serviciile ecosistemelor

Conceptele de „capital natural” şi „servicii ale ecosistemelor” se află în centrul discuţiilor despre relaţia umanităţii cu mediul înconjurător. Pentru a le înţelege, este util să analizăm ce anume fac pentru noi în fapt sistemele naturale.

Să vedem pădurile, de exemplu. Pădurile pot furniza diferite feluri de hrană: fructe, miere, ciuperci, carne şi aşa mai departe. Dacă sunt gestionate corespunzător, acestea pot furniza şi un flux durabil de resurse precum lemnul pentru economie. Dar pădurile fac mult mai mult decât atât. De exemplu, copacii şi vegetaţia ajută la asigurarea unei clime sănătoase la nivel local şi mondial prin absorbţia poluanţilor şi a gazelor cu efect de seră. Solul pădurilor descompune deşeurile şi purifică apa. De asemenea, oamenii călătoresc deseori la distanţe mari pentru a se bucura de frumuseţea şi liniştea pădurilor sau pentru a practica activităţi distractive precum vânătoarea.

Toate aceste servicii, furnizare de hrană şi fibre, reglarea climei şi aşa mai departe, sunt valoroase. Ar trebui să plătim mult pentru maşini care ar putea face acelaşi lucru. Din acest motiv ar trebui să ne gândim la ecosisteme ca la o formă de capital, care prestează servicii pentru proprietar şi deseori şi pentru alte persoane din apropiere sau de la mare distanţă (ca şi în cazul reglării climatice). Nevoia de a ne menţine capitalul natural este crucială – să nu supraexploatăm şi suprapoluăm ecosistemul dacă vrem ca el să continue să presteze aceste servicii extrem de valoroase.

Valoarea biodiversităţii în pădurile noastre

Principalul motiv pentru care se pierde biodiversitatea pădurii este faptul că valoarea ei nu este bine înţeleasă. De exemplu, decizia de a converti un hectar de pădure bogată în biodiversitate în teren pentru agricultură sau construcţii se bazează de obicei pe beneficiile imediate. Se acordă prea puţină atenţie numeroaselor servicii ecologice nemăsurabile prestate de aceste ecosisteme.

Medicina din pădurile Indiei

În plus faţă de o floră şi o faună bogate, India deţine şi una dintre cele mai bogate moşteniri de plante medicinale din lume. Nu mai puţin de 8 000 de specii de plante sunt folosite cu regularitate de populaţia Indiei ca medicamente, dintre care 90-95 % provin din păduri. Mai puţin de 2 000 din aceste plante sunt documentate oficial în sistemul de medicamente indian. Informaţiile despre restul plantelor nu sunt documentate şi se transmit prin viu grai, ca şi cunoştinţe tradiţionale. Doar 49 de specii se folosesc în medicina modernă.

Biodiversitatea este o formă de asigurare împotriva bolilor umane – o bancă de cunoştinţe cu potenţial de vindecare a unor boli precum cancerul sau SIDA. De exemplu, scoarţa arborelui de chinină conţine un medicament folosit împotriva malariei. Din păcate, deseori ignorăm pierderea pentru societate atunci când o specie dispare.

Această secţiune are la bază raportul Contabilitate ecologică pentru proiectul privind statele indiene: valoarea biodiversităţii în pădurile Indiei (Gundimeda et al., 2006).

Puterea de a sta pe loc

Globalizarea se caracterizează deseori prin mişcare – de exemplu, a oamenilor, a mărfurilor, a bogăţiei şi a cunoştinţelor. Dreptul de a sta pe loc sau de a sta nemişcat nu se numără, în general, printre drepturile omului cărora să li se acorde prioritate. Însă deseori populaţiile care trăiesc în pădurile din Orissa şi multe altele nu îşi doresc altceva decât asta: să poată rămâne unde sunt, unde au hrană şi adăpost şi unde pot rămâne în contact cu familiile şi cu ceilalţi membri de triburi. Acolo unde generaţii întregi s-au simţit în siguranţă.

Într-adevăr, în condiţiile în care un flux de populaţii se mişcă spre oraşe şi zone urbane, ar trebui să ne gândim şi la abilitarea unor populaţii de a rămâne acolo unde sunt.

Geographical coverage

[+] Show Map

Acţiuni asupra documentului

Observații

Agenţia Europeană de Mediu (AEM)
Kongens Nytorv 6
1050 Copenhaga K
Danemarca
Telefon: +45 3336 7100