Ce înseamnă natura pentru tine? A fost lansat concursul de fotografii NATURE@work

Schimba limba
Știri Publicată 2017-03-15 Data ultimei modificări 2017-03-16
Deseori, se subestimează efortul naturii de a ne proteja și de a ne susține în viața de zi cu zi. Ea joacă însă un rol vital pentru că ne oferă aer curat, apă potabilă curată, haine, mâncare și materii prime pentru a ne construi adăpost. Nu toate beneficiile sunt la fel de cunoscute, de exemplu rolul naturii în reducerea efectelor provocate de schimbările climatice. Pentru a evidenția rolul important pe care îl joacă natura în viața noastră, Agenția Europeană de Mediu (AEM) vă invită să surprindeți beneficiile aduse de natură participând la concursul de fotografii „NATURE@work”.

Concursul anual de fotografii organizat de AEM își propune să-i implice pe cetățenii europeni în diferite chestiuni legate de mediu, iar concursul din acest an are ca temă natura la locul de muncă. Știați că spațiile verzi din orașe sau de la periferii contribuie la protejarea locuințelor noastre contra inundațiilor absorbind excesul de apă sau că parcurile din orașe și copacii contribuie la scăderea temperaturii în zonele urbane în perioadele de caniculă? Frumusețea intrinsecă și marea diversitate a naturii sunt și o sursă de inspirație nu doar pentru artă, ci și pentru conceperea de mașini, locuințe și multe soluții inovatoare.

Uniunea Europeană se implică în protejarea naturii și a biodiversității încă din anii 1970. Acest an marchează a 25-a aniversare de la adoptarea uneia dintre legile esențiale ale UE privind protecția naturii, și anume Directiva privind habitatele. Cu ajutorul acestei legislații, UE și-a constituit cea mai mare rețea coordonată de zone protejate din lume prin Natura 2000, care acoperă 18 % din suprafața terestră a UE și peste 6 % din teritoriile sale maritime. Aceste eforturi sunt susținute prin programul LIFE, instrumentul financiar al UE pentru proiecte de mediu, de conservare a naturii și de acțiuni climatice. UE încearcă, de asemenea, să găsească soluții bazate pe natură pentru a sprijini creșterea economică, pentru a crea locuri de muncă și a ne îmbunătăți starea de bine.

Concursul de fotografii „NATURE@work” se adresează tuturor cetățenilor europeni cu vârsta peste 18 ani, care doresc să trimită fotografii ce ilustrează oricare din următoarele trei teme:

  1. NATUREprovides (NATURA oferă): Puteți surprinde într-o fotografie beneficiile oferite de natură pe care le prețuiți cel mai mult?
  2. NATUREprotects (NATURA protejează): Ați observat în ce fel vă protejează mediul înconjurător - la țară, la oraș?
  3. NATUREinspires (NATURA inspiră): Puteți identifica în preajma dvs. un lucru care să fi fost inspirat din natură?

 

Câștigătorii de la fiecare categorie din cele de mai sus vor primi un premiu în bani. AEM și partenerii săi din Europa au dreptul de a promova toate fotografiile înscrise în concurs. Fotografiile pot fi trimise până la data de 15 august.

Pentru mai multe informații despre înscriere și despre regulile de concurs (www.eea.europa.eu/competition)

Câștigătorii de anul trecut ai concursului de fotografii „My City” (http://www.eea.europa.eu/highlights/milan-uhersky-brod-nicosia-take)

 

Temporal coverage

Agenţia Europeană de Mediu (AEM)
Kongens Nytorv 6
1050 Copenhaga K
Danemarca
Telefon: +45 3336 7100