Unelte personale

următorul
anteriorul
articole

Salt la conţinut. | Salt la navigare

Sound and independent information
on the environment

Locaţia curentă este: Prima pagină / Articole / Apa pe care o consumăm — urmările dezastruoase ale agriculturii irigate

Apa pe care o consumăm — urmările dezastruoase ale agriculturii irigate

Schimba limba
Topics: , , ,
Agricultura reprezintă o povară grea şi crescândă asupra resurselor hidrografice ale Europei, ameninţând cu penurie de apă şi pagube aduse ecosistemelor. Pentru a asigura o utilizare durabilă a apelor, agricultorilor trebuie să li se acorde stimulente, consultanţă şi asistenţă la preţul corect.

 Image © Griszka Niewiadomski/Stock.xchng

Alimentaţia este legată intrinsec de bunăstarea umană. Pe lângă importanţa unei bune alimentaţii pentru o stare bună de sănătate şi plăcerea pe care o resimţim când mâncăm, producţia agricolă joacă un rol vital în susţinerea existenţei indivizilor şi a economiei la scară mai largă.

Dar producţia alimentară consumă, de asemenea, o cantitate enormă de apă – o resursă la fel de vitală. Agricultura reprezintă 24% din captările de apă în Europa şi, deşi această cifră ar putea să nu pară atât de mare în comparaţie cu cele 44 de procente captate pentru apa de răcire în producţia energetică, impactul său asupra rezervelor este mult mai însemnat. În timp ce apa de răcire se întoarce aproape în totalitate într-un corp de apă, în cazul agriculturii această cifră reprezintă, cel mai adesea, doar o treime.

În plus, utilizarea apei în agricultură este distribuită neuniform. În unele regiuni din sudul Europei, agricultura reprezintă mai mult de 80% din apa captată. Iar nivelul maxim de captare are loc, în general, în timpul verii, când apa se găseşte cel mai greu, sporind astfel efectele devastatoare.

Recentul raport al AEM, Resursele hidrografice pe teritoriul Europei — confruntarea problemei deficitului de apă şi a secetei, descrie efectele îngrijorătoare ale captării excesive. Supraexploatarea resurselor sporeşte probabilitatea unei penurii de apă severe în timpul perioadelor secetoase. Dar aceasta presupune şi o calitate scăzută a apei (întrucât poluanţii sunt mai puţin diluaţi), precum şi riscul de infiltrare a apei sărate în pânza freatică în regiunile de coastă. Ecosistemele râurilor şi lacurilor pot fi, de asemenea, afectate sever, prin vătămarea sau uciderea plantelor şi animalelor, când nivelul apei scade sau când râul sau lacul seacă în întregime.

Rezultatele sunt evidente în multe regiuni din sudul Europei. De exemplu:

  • în Bazinul Konya din Turcia, captarea apei pentru irigaţii — mare parte din aceasta extrasă din puţuri forate ilegal — a redus considerabil suprafaţa celui de-al doilea lac ca mărime al ţării, Lacul Tuz;
  • în Câmpia Argolid din Grecia, toxicitatea clorurilor datorată infiltrării apei sărate se observă în frunzele arse şi în defoliere; puţurile forate au secat sau au fost abandonate din cauza salinităţii excesive;
  • în Cipru, deficitele severe de apă din 2008 au necesitat importarea apei cu ajutorul autocisternelor, reducerea cantităţilor furnizate consumatorilor casnici şi creşterea semnificativă a preţurilor.

Stimulente deficitare

Utilizarea apei în agricultură devine, în mod clar, nedurabilă în unele părţi ale Europei, ceea ce sugerează că mecanismele de reglementare şi de preţ nu au reuşit să gestioneze în mod eficient cererea.

Agricultorii se orientează spre metode de irigare cu un consum ridicat de apă din cauza câştigurilor de productivitate oferite. În Spania, de exemplu, cele 14% din terenurile agricole irigate produc peste 60% din valoarea totală a produselor agricole.

În mod clar însă, agricultorii vor iriga doar dacă recoltele sporite vor depăşi costurile de instalare a sistemelor de irigaţie şi de captare a unor mari cantităţi de apă. În acest sens, politicile naţionale şi europene au dat naştere unor stimulente nefericite. Agricultorii plătesc rareori întregul cost din punctul de vedere al resurselor şi al mediului, generat de marile sisteme de irigaţie gestionate public (în special dacă nu sunt aplicate în mod eficient legile care interzic sau limitează captarea). Şi înainte de recentele reforme, subvenţiile UE ofereau adesea stimulente pentru cultivarea cu un consum ridicat de apă.

Proporţiile consumului de apă rezultat pot fi ameţitoare. WWF a analizat irigarea a patru culturi în Spania în anul 2004 şi a constatat că aproape 1 miliard de m3 de apă s-a utilizat doar pentru a produce surplusuri peste cotele UE. Aceasta echivalează cu un consum domestic al unei populaţii de peste 16 milioane de locuitori.

Schimbările climatice sunt de natură să înrăutăţească situaţia. În primul rând, verile mai fierbinţi şi mai secetoase vor mări presiunea asupra resurselor de apă. În al doilea rând, Uniunea Europeană şi statele sale membre şi-au asumat angajamentul ca biocombustibilii să asigure 10% din carburantul pentru transport până în anul 2020. Dacă cererea crescândă de bioenergie este satisfăcută cu actualele culturi energetice de primă generaţie, atunci consumul de apă în agricultură va creşte.

În ce direcţie trebuie să ne îndreptăm acum?

Agricultura irigată este esenţială pentru economiile locale şi naţionale în unele regiuni ale Europei. În unele zone, sistarea irigaţiei ar putea duce la abandonarea terenurilor şi la greutăţi economice considerabile. Utilizarea apei în agricultură trebuie deci eficientizată nu numai în scopul de a asigura suficientă apă pentru irigare, ci şi pentru populaţia locală, un mediu sănătos şi alte sectoare economice.

Stabilirea preţului apei reprezintă mecanismul fundamental de stimulare a nivelului de utilizare a apei care să echilibreze obiectivele economice, de mediu şi sociale ale societăţii. Cercetările demonstrează că, dacă preţurile reflectă costurile reale, extracţia ilegală este controlată eficient, iar apa este plătită în funcţie de volum, agricultorii vor reduce irigarea sau vor adopta măsuri care să îmbunătăţească eficienţa apei. Subvenţiile naţionale şi ale UE pot oferi stimulente suplimentare pentru adoptarea de tehnici de economisire a apei.

După aplicarea stimulentelor, agricultorii pot alege dintr-o varietate de tehnologii, practici şi recolte pentru a reduce consumul de apă. Guvernele au din nou un rol decisiv în acest sens, prin furnizarea de informaţii, consultanţă şi pregătire, pentru a asigura că agricultorii îşi cunosc opţiunile, şi prin sprijinirea cercetărilor suplimentare. Un accent special trebuie pus pe asigurarea faptului că introducerea culturilor energetice pentru îndeplinirea ţintelor privind biocombustibilii are rolul de a reduce cererea de apă din agricultură şi nu de a o creşte.

În sfârşit, în urma depunerii tuturor eforturilor de reducere a cererii, exploataţiile agricole pot profita, de asemenea, de posibilităţile de utilizare a resurselor alternative. În Cipru şi Spania, de exemplu, s-au utilizat ape reziduale tratate pentru irigarea culturilor cu rezultate încurajatoare.

Geographic coverage

Acţiuni asupra documentului

Observații

Agenţia Europeană de Mediu (AEM)
Kongens Nytorv 6
1050 Copenhaga K
Danemarca
Telefon: +45 3336 7100