Unelte personale

Notificări
Primiți notificări cu privire la rapoarte şi produse noi. Frecvenţă: 3-4 e-mailuri / lună
Abonamente
Înscriere pentru a primi rapoartele noastre (pe hârtie şi/sau în format electronic) şi buletinul nostru informativ electronic trimestrial
Urmăriți-ne
Pictograma Twitter Twitter
Pictogramă Facebook Facebook
Pictogramă YouTube Canal YouTube
Logo RSS Feed RSS
Mai mult

Write to us Write to us

For the public:


For media and journalists:

Contact EEA staff
Contact the web team
FAQ

Call us Call us

Reception:

Phone: (+45) 33 36 71 00
Fax: (+45) 33 36 71 99


următorul
anteriorul
articole

Salt la conţinut. | Salt la navigare

Sound and independent information
on the environment

Locaţia curentă este: Prima pagină / Articole / Mai mult decât încălzire - Diplomaţia globală şi căutarea căilor pentru continuarea Protocolului de la Kyoto

Mai mult decât încălzire - Diplomaţia globală şi căutarea căilor pentru continuarea Protocolului de la Kyoto

Schimba limba
În fiecare iarnă, porţile renumitei Tivoli Gardens din Copenhaga, un faimos parc de distracţii din centrul oraşului, se redeschid pentru a marca oficial începutul perioadei sărbătorilor de iarnă. În acest decembrie, luminiţele de la Tivoli vor fi eclipsate, probabil, de un eveniment de o importanţă majoră, COP 15 – cea mai importantă întâlnire pe problema schimbărilor climatice globale care a avut loc vreodată –, când capitala daneză va fi inundată de mii de diplomaţi, politicieni, oameni de afaceri, ecologişti şi experţi în probleme climatice din toate părţile lumii.

Provocarea lansată de schimbările climatice şi răspunsul nostru vor determina soarta noastră, a erei noastre, şi, într-un final, moştenirea noastră globală

Ban Ki-Moon, secretarul general al ONU

Întâlnirea la nivel înalt a avut ca rezultat elaborarea Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (CCONUSC), o convenţie care formează baza legală pentru eforturile globale de a găsi o soluţie la problema schimbărilor climatice. Reuniunea convenţiei, cunoscută sub denumirea de Conferinţa părţilor (COPs) a avut loc an de an, începând cu 1994.

Kyoto – primul pas spre reducerea emisiilor de gaze

Protocolul de la Kyoto, semnat în 1997 ca o extensie a CCONUSC, este primul pas pe calea eforturilor depuse pentru reducerea, pe termen lung, a emisiilor de gaze cu efect de seră, necesare pentru prevenirea schimbărilor climatice îngrijorătoare. Prima etapă de angajament a protocolului se încheie în 2012, iar din partea reuniunii „COP 15” se aşteaptă o continuare ambiţioasă a acestui angajament.

Importanţa Protocolului de la Kyoto constă în faptul că a stabilit obiective obligatorii de emisie de gaze pentru ţările dezvoltate care l-au ratificat. De exemplu, cele 15 ţări care erau state membre ale UE (UE-15) în 1997 şi-au stabilit ca obiectiv comun reducerea emisiilor de gaze cu 8% comparativ cu „anul de referinţă” stabilit în cadrul Protocolului (1).

Aceste ţări trebuie să atingă obiectivul stabilit în perioada 2008–2012 (2).

Ţările semnatare au obligaţia să atingă obiectivele stabilite prin protocol mai ales reducând emisiile de gaze pe propriul teritoriu. În acelaşi timp însă există şi o serie de alte opţiuni care le poate facilita realizarea obiectivului propus (vezi secţiunea: Să ajungem la Kyoto la timp).

Fig. 1 / Diferenţele dintre obiectivele şi estimările pe care şi le-au propus ţările UE în cadrul protocolului şi cele de repartizare a sarcinilor pentru ţările UE pentru 2010. Sursă: Raport privind tendinţele şi estimările, AEM, 2007.

Protocolul de la Kyoto a fost destul de controversat, în principal datorită faptului că Statele Unite nu l-a ratificat, dar şi pentru că unele ţări în curs de dezvoltare, precum India şi China, cu economii cu un ritm accelerat de dezvoltare, nu au stabilit obiective în cadrul protocolului.

AEM – un element din puzzle

Echipa de lucru pentru schimbări climatice a AEM joacă un rol important în cadrul eforturilor europene, coordonând o muncă de contabilizare de proporţii foarte mari. Echipa colectează şi verifică datele cu privire la emisiile aşa-numitelor gaze cu efect de seră din toată Europa, pe care apoi le analizează în două rapoarte-cheie care contribuie la evaluarea Protocolului de la Kyoto.

În acest an, cifrele şi analizele oferite de această echipă vor avea o semnificaţie şi mai mare în contextul întâlnirii COP 15, datorită faptului că acestea sunt un indicator clar al măsurii în care eforturile ţărilor UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră sunt încununate de succes. Ţările care nu au ratificat protocolul sau care nu au încă obiective stabilite vor fi interesate să vadă cât de bine poate UE implementa protocolul.

Raportul privind inventarul – contabilizarea gazelor

Primul raport privind gazele cu efect de seră întocmit de AEM este publicat în primăvara fiecărui an şi este denumit „raport privind inventarul”. Gazele cu efect de seră, în acest context, includ o serie de gaze care produc cele mai grave schimbări climatice: bioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot şi gazele fluorurate. Raportul privind inventarul semnalează tendinţele naţionale: dacă emisiile au tendinţă crescătoare sau descrescătoare. De asemenea, în cazul fiecărei ţări indică şi sursa reducerii sau creşterii emisiilor.

Fiecare stat membru trebuie să prezinte un raport estimativ Comisiei Europene şi AEM referitor la propriile emisii. În acest sens, este relevant sectorul energetic care este responsabil pentru mai mult de 80% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră în UE. Statisticile privind utilizarea energiei, în funcţie de tipurile de combustibil, se multiplică cu anumiţi „factori de emisie”, estimându-se astfel, pentru fiecare ţară în parte, emisiile de gaze provenite din sectorul energetic. Emisiile de gaze provenite din agricultură se estimează în funcţie de mărimea suprafeţei cultivate, tipurile de culturi, măsura în care se utilizează îngrăşămintele chimice, precum şi în funcţie de efectivele de animale (bovine, păsări de curte, ovine, porcine, etc.) din respectiva ţară.

Aşa cum atleţii sunt testaţi în mod regulat pentru a se verifica dacă se conformează regulilor, la fel şi ţările membre sunt monitorizate. Datele se centralizează pentru a se forma o imagine de ansamblu cu privire la emisiile de gaze la nivel european, raportul de centralizare fiind trimis la Comisia Europeană care o transmite mai departe, ca document oficial al Comunităţii Europene, la CCONUSC.

Întrucât datele sunt verificate mai întâi la nivel naţional, există o întârziere de raportare de un an şi jumătate. Cel mai recent raport, publicat în iunie 2008, are la bază date din 2006. Raportul arată că, în momentul evaluării, emisiile de gaze provenind din ţările UE-15 erau cu 3% sub emisiile din „anul de referinţă”.

Întâlnirea este o etapă crucială în cadrul unui proces care datează din 1992, de la momentul întâlnirii la nivel înalt a Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea care a avut loc la Rio de Janeiro. Atunci a demarat cu adevărat efortul global de abordare a problemei schimbărilor climatice.

Ce ne spun cifrele?

Conceptul de contabilizare a gazelor este unul destul de abstract, de aceea şi semnificaţia reală a proporţiilor de creştere sau reducere este greu de descifrat. Este mai eficient ca reducerile să fie considerate ca zile din an. Obiectivul stabilit în Protocolul de la Kyoto corespunde unor emisii de gaze pentru 29 de zile.

În fiecare an al perioadei de 5 ani dintre 2008-2012, emisiile de gaze ale ţărilor UE-15 ar trebui să fie în medie cu 29 de zile mai scăzute faţă de nivelul de emisie din 1990. În acest fel, s-ar ajunge la o scădere semnificativă a emisiilor, în câţiva ani.

Cele mai recente date AEM arată că în perioada 1990–2006 emisia de gaze s-a redus cu o cantitate de emisii corespunzătoare pentru 10 zile. Pentru a-şi realiza obiectivul, ţările UE-15 trebuie să reducă emisiile cu o cantitate de emisii pentru încă 19 zile.

Tendinţe şi estimări

Imediat ce s-a predat „raportul privind inventarul”, echipa de lucru pentru schimbări climatice a AEM începe să lucreze la cel de-al doilea raport important al anului, raportul referitor la „Tendinţe şi estimări”. Acest raport este publicat la finele anului, chiar înainte de întâlnirea anuală COP a ONU.

Acest raport conţine o analiză profundă a tendinţelor emisiilor de gaze descrise în primul raport şi precizează sursele de unde provin emisiile de gaze şi posibilele reduceri. Un aspect foarte important îl reprezintă faptul că raportul face estimări privind emisiile de gaze până în 2012 şi chiar până în 2020. Această perspectivă asupra viitorului are o valoare inestimabilă prin aceea că permite o viziune clară asupra dimensiunilor problemei, oferind posibilitatea dezvoltării unor politici care să trateze această problemă (3).

Cel mai recent raport Tendinţe şi estimări confirmă faptul că ţările UE-15 şi-au redus emisiile de gaze cu 3% în intervalul dintre „anul de referinţă” şi 2006. Raportul afirmă că va fi necesar un set complex de măsuri pentru a realiza şi celelalte procente până la nivelul propus.

Demersurile naţionale existente şi cele planificate (care au loc la nivelul fiecărei ţări), mecanismele Protocolului de la Kyoto, rezervoarele de bioxid de carbon (de ex. plantarea de arbori pentru a absorbi gazele) şi comercializarea creditelor de carbon – toate vor fi utilizate, făcând posibilă o reducere a emisiilor de gaze cu 11% în cazul ţărilor UE-15. Raportul menţionează însă că ţările membre trebuie să implementeze cât mai repede măsurile planificate, în caz contrar nu vor crea impactul propus la timp pentru realizarea obiectivelor.

La nivel naţional, Franţa, Grecia, Suedia şi Regatul Unit şi-au realizat obiectivul asumat prin Protocol deja în 2006. Austria, Belgia, Finlanda, Germania, Irlanda, Luxemburg, Olanda şi Portugalia preconizează atingerea obiectivului până la termenul propus, însă estimările privind Danemarca, Italia şi Spania indică faptul că acestea nu vor reuşi să realizeze obiectivul propus în domeniul reducerii emisiilor de gaze.

Să ajungem la Kyoto la timp

Conform celor mai recente date oferite de AEM, în 2006 emisiile de gaze produse de ţările UE-15 erau sub 3% faţă de nivelul „anului de referinţă”.

Ţările care au semnat Protocolul vor trebui să facă reduceri substanţiale de gaze la nivel naţional După îndeplinirea aceastei condiţii, ţările pot folosi mecanismele Protocolului de la Kyoto ca Mecanismul de dezvoltare nepoluantă (CDM) sau Punerea în aplicare comună (JI), două scheme care permit unei ţări să deconteze o parte a propriilor emisii de gaz investind în eforturile de reducere a emisiilor într-o altă locaţie.

Sistemul UE de comercializare a cotelor de emisie (EU ETS) este un alt instrument care permite companiilor industriale să reducă din propriile emisii de bioxid de carbon în mod rentabil din punct de vedere financiar. Pentru toate zonele industriale care emit cantităţi semnificative de bioxid de carbon s-au stabilit limite de emisie. Zonele care reuşesc să emită sub limita care le-a fost alocată pot vinde partea rămasă până la limita alocată altor companii deficitare la acest capitol, sub forma alocării unor cote de emisie de gaze. Astfel s-a format o piaţă întreagă a carbonului. În momentul actual se estimează că peste 3% din emisiile de gaze din ţările UE-15 s-au redus datorită EU ETS (4) .

În urma unei propuneri venite din partea Comisiei Europene, sistemul EU ETS poate fi extins şi pentru alte sectoare, ca aviaţia, industria petrochimică, sectoarele producătoare de amoniac şi aluminiu, precum şi noi tipuri de gaz, acoperind astfel cca. jumătate din emisiile de gaze ale ţărilor UE (5) .

În perioada de implementare a Protocolului de la Kyoto (2008–2012), ţările dezvoltate pot comercializa între ele cote de emisie de gaze pentru a-şi realiza obiectivele de emisie propuse.

 

Tendinţe viitoare: după Protocolul de la Kyoto

Expresia care a stârnit atâtea reacţii, „responsabilitate comună, dar diferenţiată”, folosită pentru prima dată la întâlnirea la nivel înalt pe problemele Mediului şi Dezvoltării care a avut loc la Rio, revine frecvent în discursurile cercurilor care lucrează pentru contracararea schimbărilor climatice. Într-o formulare simplă, sensul acestei fraze poate fi rezumat astfel: ţările dezvoltate au o responsabilitate mai mare în producerea gazelor cu efect de seră din atmosferă. Aceste ţări sunt mai industrializate, au produs mai multe emisii de gaze şi este corect să aibă stabilite prin lege obiective de reducere a emisiilor de gaze înaintea ţărilor aflate în curs de dezvoltare.

S-a dovedit că este foarte greu să se implementeze acest concept într-o manieră care să fie acceptată atât de ţările industrializate, cât şi de cele aflate în curs de dezvoltare. Una dintre principalele sarcini ale reuniunii COP 15 din luna decembrie va fi să transforme, în sfârşit, discursurile referitoare la această problemă în acţiuni concrete de reducere a emisiilor de gaze la scară globală. Acest lucru înseamnă stabilirea unor noi obiective în privinţa emisiilor de gaze şi, mai ales, includerea Statelor Unite ale Americii şi a ţărilor mari în curs de dezvoltare, cum sunt India şi China, în protocol.

Poziţia UE cu privire la eforturile de reducere a emisiilor de gaze pe viitor este deja cunoscută: o reducere a emisiilor de gaze de 20% până în 2020, nivel care va creşte până la 30% dacă şi alte ţări dezvoltate vor semna Protocolul la Copenhaga. Toate statele membre ale UE vor fi incluse în Protocol.

Obiectivul stabilit de UE pentru 2020 este echivalent aproape cu eliminarea emisiilor de gaze provenite din transporturi în toată Europa. Imaginaţi-vă că dispar toate camioanele, autobuzele, maşinile, trenurile, vapoarele şi avioanele – în termenii emisiilor de gaze. Este un obiectiv ambiţios, dar aşa trebuie să fie, întrucât şi miza este mare.

Cele mai recente date indică faptul că, la nivel global, emisiile de bioxid de carbon sunt de patru ori mai mari din anul 2000 încoace, decât în deceniul anterior. Această creştere este cea mai gravă evoluţie raportată de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) în 2007. Ţările mai puţin dezvoltate emit acum mai mult CO2, decât ţările dezvoltate. Eficienţa rezervoarelor naturale de CO2, ca de exemplu oceanul, a scăzut în ultimii 50 de ani, ceea ce înseamnă că eforturile umane pentru reducerea emisiilor de gaze vor trebui să fie cât mai eficiente dacă dorim să menţinem cantitatea de CO2 la un nivel care să nu afecteze stabilitatea atmosferei.

„Daunele, atât financiare, cât şi morale, ale pasivităţii în domeniul schimbărilor climatice sunt imense. Primii care vor suferi consecinţele sunt oamenii săraci, dar efectele vor fi resimţite de noi toţi”, spune profesor Jacqueline McGlade, directorul executiv al AEM.

„Schimbările climatice depăşesc graniţele politice şi financiare. Problema nu mai este doar de competenţa unui ministru sau doi care discută problema la nivel guvernamental, ci de cea a primilor miniştri, şi trebuie tratată ca atare”, a declarat profesorul McGlade in continuare.


Bibliografie

Proiectul global al carbonului, 2008. Bugetul pentru carbon 2007.

AEM, 2008a. Inventarul anual al gazelor cu efect de seră al Comunităţii Europene, perioada 1990-2006 şi raportul privind inventarul pe 2008, AEM Rqport tehnic 6/2008.

AEM, 2008b. Tendinţe şi estimări europene privind gazele cu efect de seră pe 2008, AEM Raport nr. 5/2008.


(1) Fiecare tip de gaze are stabilit un „an de referinţă” diferit în cadrul protocolului. În cazul bioxidului de carbon, metanului şi oxidului de azot (99% din tipurile de gaze emise) „anul de referinţă” este 1990 pentru toate cele 15 state membre. Pentru gazele fluorurate ţările pot stabili un alt an de referinţă. Douăsprezece din cele 15 state membre au ales anul 1995.

(2) În momentul încheierii protocolului, cele 15 state membre au un obiectiv comun stabilit prin Protocolul de la Kyoto. În cadrul protocolului, fiecare ţară membră are un obiectiv de reducere diferit: unii trebuie să reducă emisiile, pe când alţii pot avea un nivel puţin mai mare de emisii. Noile state membre au obiective stabilite individual, cu excepţia Ciprului şi Maltei care nu au stabilite obiective.

(3) Din perspectiva anului 2020, raportul prezintă un şir întreg de estimări cu privire la situaţia europeană a emisiilor de gaze. Acest lucru este important în special în contextul propunerii de către Comisia Europeană a unui „pachet de măsuri privind energia şi clima” care stabileşte obiective pentru 2020.

(4) Comparativ cu „anul de referinţă” stabilit în protocol.

(5) În prezent, emisiile de gaze din sectorul aviaţiei internaţionale şi transporturilor nu sunt reglementate în cadrul protocolului sau prin legislaţia UE.

Geographical coverage

[+] Show Map

Acţiuni asupra documentului

Observații

Agenţia Europeană de Mediu (AEM)
Kongens Nytorv 6
1050 Copenhaga K
Danemarca
Telefon: +45 3336 7100