următorul
anteriorul
articole

Article

Nu în curtea mea — Transporturile internaţionale de deşeuri şi mediul înconjurător

Schimba limba
Article Publicată 2009-02-23 Data ultimei modificări 2021-05-11
Deşeuri fără limite: Zhang Guofu are 35 de ani şi are un venit lunar de 700 de euro, un venit considerat foarte bun pentru zona rurală a Chinei. Se ocupă de selectarea deşeurilor de la pungi pentru cumpărături dintr-un lanţ de supermarketuri britanice până la DVD-uri în limba engleză. Adevărul este că deşeurile puse într-un coş de gunoi din Londra pot ajunge foarte uşor la 5 000 de mile depărtare, într-o fabrică de reciclare chineză, din delta râului Zhu Jiang (Râul Perlelor).

Deşeurile de toate tipurile sunt transportate în toate direcţiile. Cantităţi tot mai mari de deşeuri, în special hârtia, plasticul şi metalele, sunt transportate din ţările dezvoltate în ţări în care normele ecologice sunt mai puţin severe. Vapoare uriaşe circulă pe mări zilnic pentru a transporta bunuri de pe pieţele în dezvoltare ale Asiei către Vest. Şi în loc ca ele să se întoarcă goale, iar echipajul să se gândească ce să folosească drept balast, proprietarii navelor sunt gata să încarce deşeurile din Europa pentru ca acestea să fie reciclate în Asia.

Aceasta nu înseamnă că transportul deşeurilor nu este reglementat. Atât ONU, cât şi UE au reglementări stricte cu privire la tipurile de deşeuri transportabile şi destinaţiile posibile. La nivel global, comerţul internaţional cu „deşeuri periculoase” (deşeuri care constituie un potenţial pericol pentru oameni sau mediul înconjurător) este reglementat de ONU prin Convenţia de la Basel.

Restricţiile din această convenţie nu au fost semnate de un număr suficient de state pentru a putea produce efecte globale. Dar UE impune restricţii în acest sens şi permite transportul „deşeurilor periculoase” doar în „ţările dezvoltate” unde există tehnologiile, măsurile de siguranţă şi legislaţia de mediu necesare pentru prelucrarea lor. Din perspectiva acestor reglementări, sunt considerate „ţări dezvoltate” ţările care sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Scopul UE pe termen lung este ca fiecare stat membru să fie capabil să se ocupe de propriile deşeuri la nivel naţional („principiul proximităţii”). Cu toate acestea, având în vedere că transportul deşeurilor periculoase sau problematice care provin din statele membre ale UE a crescut de patru ori între 1997 şi 2005, se poate spune că acesta este încă un obiectiv de îndeplinit.

Factorii care determină importul sau exportul deşeurilor sunt variaţi: posibilitatea de tratare a deşeurilor prin tehnologii speciale, lipsa materiilor prime, diferenţa de preţ dintre distrugerea şi reciclarea lor.

De asemenea, politica UE, stabilirea unor obiective pentru reciclare, au ca rezultat exportarea deşeurilor din statele membre care nu îşi pot realiza obiectivele altfel. Volumul mare de deşeuri de pe piaţă menţine preţurile la un nivel scăzut, ceea ce este avantajos pentru ţări cum este China care au nevoie de materii prime ieftine. Dacă deşeurile nu sunt exportate pentru a fi distruse la destinaţie şi nu conţin substanţe periculoase, comerţul cu acestea tinde să fie considerat o activitate comercială acceptabilă.

Vechiul tău televizor a călătorit mai mult decât tine?

Europa dispune de o legislaţie privind transportul deşeurilor periculoase şi problematice. Totuşi, ar fi necesare alte dovezi care să susţină eficienţa legislaţiei în reducerea presiunii asupra mediului.

Deşeurile electronice, considerate periculoase, reprezintă un element important. În Africa sau Asia acestea sunt adesea demontate fără (aproape) nici o protecţie pentru oameni şi fără aplicarea unor măsuri de protecţie privind mediul. De multe ori, componentele sunt pur şi simplu arse la foc în aer liber pentru a recupera părţile metalice, timp în care se emit particule de cenuşă încărcate cu metale grele şi alte materiale toxice care au ca efect creşterea expunerii umane, precum şi contaminarea mâncării, a solului şi a apelor de suprafaţă.

Nu există o situaţie clară a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) importate şi exportate din UE, mai ales din cauza codurilor ambigue care se utilizează la raportarea transporturilor de deşeuri electronice. Este greu de detectat dacă un televizor este exportat pentru a fi vândut în regim second hand, fiind în acest caz o acţiune legală, sau pentru a fi distrus ca deşeu,

o acţiune ilegală. În general, transportul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din UE către ţări care nu sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este interzis, în schimb nu este interzis exportul televizoarelor în stare bună de funcţionare.

Au fost cazuri bine documentate în care aceste restricţii nu au fost respectate. De fapt, se pare că o proporţie semnificativă de televizoare, calculatoare, monitoare şi telefoane folosite exportate în ţări nemembre ale OCDE sunt de fapt deşeuri cumpărate cu intenţia de a se recupera componentele şi elementele mai sus menţionate.

Dacă UE nu este capabilă să impună propriile restricţii în domeniul exportului deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, acest lucru ar putea pune în pericol serios ratificarea restricţiilor la nivel global propuse prin Convenţia de la Basel.

Descoperirea datelor reale cu privire la deşeurile provenite din echipamente electrice şi electronice

În pofida dificultăţilor legate de găsirea, verificarea şi analiza datelor cu privire la deşeuri, AEM în parteneriat cu „Centrul European pentru managementul resurselor si deşeurilor” a efectuat o analiză a transporturilor de deşeuri din UE în alte regiuni.Using European trade statistics it is possible to identify the amounts, size and value of exports of used electronic and electrical products shipped from the EU to other regions (Figure 1).

Pe baza statisticilor privind comerţul european se poate identifica cantitatea, dimensiunea şi valoarea exporturilor de produse electrice şi electronice folosite, transportate din UE în alte regiuni (Figura 1).

În 2005, peste 15 000 de tone de televizoare color au fost exportate din UE în ţările africane. Doar în Nigeria, Ghana şi Egipt au sosit zilnic 1 000 de televizoare. Valoarea medie a televizoarelor color transportate în Africa este foarte scăzută: pentru transporturile din Africa preţul unitar a fost foarte scăzut, în medie 64 de euro şi 29 de euro în cazul celor trei ţări menţionate anterior. În comparaţie, televizoarele comercializate în Europa au o valoare medie de 350 de euro. 

Preţul unitar foarte scăzut arată că majoritatea acestor exporturi de televizoare în Africa sunt de fapt, în mare parte, exporturi de deşeuri.

Aceste date se referă doar la televizoare, de aceea este de aşteptat ca exportul total de computere, telefoane mobile, CD playere, etc. folosite să fie mult mai extins, ceea ce ne duce la concluzia că restricţiile UE cu privire la comerţul cu deşeuri periculoase către ţări nemembre ale OCDE nu sunt respectate.

Fig. 1 / Exporturile de televizoare color din ţările UE-25 în Africa, Asia, Orientul Mijlociu, Statele Unite şi alte ţări europene, 2005. Sursa: AEM.


Deşeurile nepericuloase

Între 1995 şi 2007 (Figura 2), cantităţile de deşeuri nepericuloase, cum ar fi hârtia, plasticul sau metalele, exportate din UE au crescut dramatic. Majoritatea transporturilor au ca destinaţie Asia, mai ales China.

Cantitatea de hârtie provenită din deşeuri exportată în Asia a crescut de zece ori. Exportul plasticului a crescut de unsprezece ori, iar cel al metalelor de cinci ori. Cantitatea de deşeuri transportate a crescut şi în cadrul UE, dar în proporţii mult mai reduse.

În 2007, cantitatea de deşeuri de hârtie transportată în Asia a fost egală cu cea transportată dintr-o ţară membră a UE într-o altă ţară membră. Cantitatea de metale transportate dintr-o ţară membră în alta a fost mai mare decât cea transportată în Asia. În schimb, în cazul plasticului, proporţia este inversă.

Fig. 2 / Evoluţia transporturilor de deşeuri nepericuloase ca de exemplu hârtia în şi din UE în perioada 1995–2007. Sursa: AEM.

Forţele motoare din spatele reciclării deşeurilor

De peste un deceniu, preţul materiilor prime este foarte ridicat, ceea ce a determinat creşterea preţului materiilor prime secundare obţinute prin reciclare.

Deşeurile de hârtie, plastic, metal şi altele constituie materie primă pentru economiile asiatice aflate într-o dezvoltare explozivă al căror necesar de materie primă nu poate fi acoperit doar din materiile prime primare.

Legislaţia europeană (cum ar fi Directiva privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje) care impune statelor membre să realizeze anumite cote de reciclare stabilite, încurajează la rândul ei, în mod indirect, transportul deşeurilor reciclabile.

Cerinţele UE privind gradul specific de reciclare au condus la aruncarea pe piaţă a unei cantităţi şi mai mari de deşeuri reciclabile. De exemplu, cantitatea de „deşeuri de ambalaje” din hârtie şi carton reciclată a crescut de la 24 la 30 de milioane de tone în perioada 1997–2005. Cantitatea de ambalaje din plastic reciclată a crescut de la 10 la 14 milioane de tone în aceeaşi perioadă. Este acest lucru benefic pentru mediu?

Utilizarea de materii prime reciclate în locul celor primare este, în general, benefică pentru mediu. De exemplu, un kilogram de hârtie obţinut din materii prime reciclate necesită doar jumătate din energia cu care este produsă hârtia din materii prime primare. Aluminiul din aluminiu reciclat poate fi produs cu o energie de numai 5% din cantitatea de energie necesară producerii din materii prime primare.

Astfel, putem spune că, în general, reciclarea contribuie substanţial la reducerea emisiilor de CO2 datorate energiei consumate prin producţie şi a altor presiuni asupra mediului.

Cu toate acestea, întrucât în majoritatea cazurilor nu ştim ce se va întâmpla exact cu deşeurile transportate după ce părăsesc porturile europene, nu putem declara că un transport sau în general transporturile de deşeuri sunt avantajoase sau periculoase pentru mediu.

 

Tendinţe viitoare

În UE, transporturile peste graniţă de deşeuri destinate distrugerii şi transporturile de deşeuri „periculoase sau problematice” destinate reciclării trebuie declarate la autorităţile naţionale. Această declaraţie „naţională” este foarte detaliată. Numai că, la Comisia Europeană ajunge doar rezumatul datelor înscrise în aceste declaraţii, astfel UE nu are o imagine clară asupra acestei situaţii.

Dacă informaţiile, mai ales cele cu privire la tipul de deşeuri transportate, ar fi raportate într-un mod mai detaliat, am avea o imagine şi o evaluare mai bună a consecinţelor economice şi ecologice ale acestor transporturi. Acestea ar putea ajuta să ne dăm seama dacă deşeurile sunt transportate datorită opţiunilor de tratare mai eficiente din alte ţări, a capacităţii de prelucrare mai mari a ţării de destinaţie sau a preţurilor mai eficiente. Am putea înţelege mai bine rolul standardelor mai scăzute, a lipsei reglementărilor şi a implementării necorespunzătoare a legislaţiei ca factori decisivi în transportarea deşeurilor în ţări mai puţin dezvoltate. O privire mai clară asupra transporturilor legale ne-ar putea ajuta şi la estimarea mai bună a transporturilor ilegale.

Dat fiind faptul că deja au loc raportări la nivel naţional, multe ţări având deja statistici naţionale mai detaliate privind importurile şi exporturile de deşeuri, raportarea către UE nu ar crea o obligaţie prea apăsătoare pentru statele membre.

 

Bibliografie

Basel Action Network 2002 (Reţeaua de Acţiune Basel 2002): Exportul daunelor. Deşeurile high-tech din Asia, februarie 2002.

AEM, 2007. Condiţiile de mediu ale Europei — A patra evaluare, 2007.

AEM, 2008. Gestionarea mai bună a deşeurilor comunale va reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Raport scurt AEM nr.1/2008.

AEM, 2009. Impacturile ecologice ale exportării şi importării deşeurilor (în lucru).

ETC/RWM, 2008. Transporturile de deşeuri din UE în afara graniţelor acesteia.

Comisia Europeană, 2007. Raportarea statelor membre ale UE conform Deciziei Comisiei nr. 99/412/EEC din 3 iunie 1999 cu privire la chestionarul pentru raportarea obligaţiilor statelor membre în privinţa art. 41(2) al Regulamentului (CE) nr. 259/93.

IMPEL (Reţeaua UE pentru implementarea şi aplicarea legislaţiei de mediu), 2005. Proiect de evaluare a pericolelor, transportul ilegal de deşeuri între statele membre IMPEL Member States, mai 2005.

Greenpeace 2008: Contaminare chimică în locaţiile de reciclare a deşeurilor electronice din Acra şi Korforidua din Ghana — Laboratoarele de Cercetare ale Greenpeace, nota tehnică nr.10/2008, august 2008.

Secretariat of the Basel Convention, 2007.

The Sun Newspaper, 5 august 2008.

Acţiuni asupra documentului