următorul
anteriorul
articole

Press Release

UE nu reuşeşte să reducă emisiile provenite din transporturi: sunt necesare progrese semnificative şi obiective clare

Schimba limba
Press Release Publicată 2008-02-20 Data ultimei modificări 2016-06-03
Sectorul transporturilor din UE trebuie să aplice măsuri riguroase pentru a ajuta Europa să-şi îndeplinească obiectivele privind emisiile de gaze cu efect de seră, menţionează un nou raport publicat de Agenţia Europeană de Mediu (EEA).

Odată cu creşterea constantă a numărului de pasageri şi cu creşterea transportului de mărfuri într-un ritm mai accelerat decât cel al economiei, circulaţia mărfurilor devine mai puţin eficientă, în ciuda progresului tehnologic. Studiul intitulat Climate for transport change (Climat pentru schimbare în sectorul transporturilor) îndeamnă factorii de decizie politică să stabilească obiective majore dar realiste pentru acest sector, abordând în acelaşi timp cererea de transport „în mod serios şi imparţial”.

„Am convingerea că putem limita creşterea vertiginoasă a emisiilor provenind din sectorul transporturilor”, afirmă Profesoara Jacqueline McGlade, directorul executiv al EEA. „Evoluţia neconstrânsa a activităţilor de transport creează prea multe efecte secundare care ne privesc pe toţi, precum zgomotul şi poluarea atmosferică. De asemenea, aceasta dăunează grav biodiversităţii în Europa”.  

„Politica UE în domeniul transporturilor trebuie să acţioneze asupra acestei creşteri a emisiilor”, spune Profesoara McGlade. „Dacă sectorul transporturilor, şi în special al transportului rutier, ar fi urmat tendinţele altor sectoare economice, am fi putut să fiim un exemplu pe plan internaţional prin atingerea, incă de acum câţiva ani, a obiectivelor noastre cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră stabilite in baza Protocolului de la Kyoto.”

Raportul, prezentat astăzi la Bruxelles în faţa Comisiei pentru schimbări climatice a Parlamentului European, nu se limitează la simpla furnizare a datelor privind emisiile din sectorul transporturilor, ci insistă asupra integrării utilizării terenurilor şi a transporturilor în planificarea urbană. În spaţiul UE-15, aproximativ 80% din costurile de congestie a traficului, inclusiv pierderea orelor de muncă, se înregistrează în oraşe.

„Transporturile se sustrag de prea mult timp de la lupta împotriva încălzirii globale (schimbărilor climatice) şi a emisiilor de carbon. Guvernele şi cetăţenii trebuie să reconsidere în mod radical abordarea faţă de politica transporturilor – dacă nu din alte motive, cel puţin pentru a-şi proteja sănătatea. Nu putem continua să acordăm privilegii mijloacelor de transport mai puţin eficiente”, spune Profesorul McGlade.

Din acest studiu realizat la nivelul UE reiese că angajamentele voluntare ale producătorilor de automobile de a creşte eficienţa vehiculelor nu au produs rezultate satisfăcătoare. În plus, rata de ocupare a vehiculelor particulare s-a diminuat treptat. Aproximativ 12% din emisiile de CO2 din toată Europa provin de la combustibilul ars in autovehiculele pentru pasageri.

Activităţile de transport aerian şi maritim internaţional nu sunt incluse în angajamentele din cadrul Protocolului de la Kyoto, în parte datorită dificultăţilor de a atribui emisiile unei anumite ţări.

Contextul raportului

Raportul Climate for transport change este publicaţia anuală a TERM (Transport and Environment Reporting Mechanism, Mecanismul de Raportare privind Transporturile şi Mediul), care monitorizează progresele şi eficienţa iniţiativelor de a integra strategiile de transport şi mediu.

Raportul urmăreşte să prezinte situaţia tuturor ţărilor membre ale EEA.

UE-27: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Regatul Unit şi Ungaria.

Ţările membre ale EEA: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Slovacia, Slovenia, Suedia, Elveţia, Turcia, Regatul Unit şi Ungaria.

Despre Agenţia Europeană de Mediu (EEA)

Sediul EEA se află la Copenhaga. Obiectivul agenţiei este de a contribui la îmbunătăţirea semnificativă şi cuantificabilă a stării mediului înconjurător în Europa, prin furnizarea de informaţii prompte, specifice, relevante şi sigure, atât factorilor de decizie politică, cât şi publicului.

Informaţii de contact

Pentru informaţii de presă

Òscar Romero Sanchez
Ofiţer de presă

Telefon: +45 33 36 72 07
Telefon mobil: +45 23 68 36 71
Oscar.Romero@eea.europa.eu

Marion Hannerup
Şef Comunicare şi Relaţii Instituţionale

Telefon: +45 33 36 71 60
Telefon mobil: +45 51 33 22 43

 
Acţiuni asupra documentului